Un geam ne desparte de ei. Sunt într-un autobuz, dar fără o destinație precisă. Precum părinții lor, știu doar de unde au plecat… însă nu știu unde vor ajunge. Singura certitudine în urmă. Înainte, orice ar însemna asta, e totul imprevizibil. Ochiii lor triști ne privesc insistent. Nu ne putem sustrage, noi, românii, pentru care suntem „prima stație”. Ospitalitatea noastră milenară e pusă...