Eticheta

Polirom

P

Cum Îl slăvim pe Hristos? (3)

Continuare de AICI și AICI: fiind înţelepţi (ca şerpii, nu numai blânzi ca porumbeii [Mt 10, 16]) nu-i de ajuns – dovadă parabola despre iconomul necredincios [Lc 16, 1-8] –, dând întâietate, când ne aflăm în dilemă, monahiceştii însuşiri a dreptei socotinţe, neosteniţi în rugăciune (văduva stăruitoare şi judecătorul nedrept [Lc 18, 1-8]), răbdători, crezând neclintit în cuvântul lui Iisus (In 4...

Cum Îl slăvim pe Hristos? (1)

Îl slăvim pe Hristos mai întâi săvârşind cele menţionate de El însuşi în textul referitor la înfricoşata Judecată de Apoi (Mt 25, 35-36): dând să mănânce flămânzilor, dând de băut însetaţilor, primind pe cei străini, îmbrăcând pe cei goi, cercetând pe bolnavi şi mergând să-i vedem pe cei ferecaţi în temniţă. Tot astfel: crezând neîndoielnic, proclamând precum a şi spus: El este Calea, Adevărul şi...

Cam asta ne așteaptă…

Totul va începe printr-o revoluţie demografică. Exceptând cazul cine ştie cărei catastrofe de proporţii, în 2050, Pământul va fi locuit de 9,5 miliarde de oameni, aşadar cu 3 miliarde mai mult decât azi. Speranţa de viaţă în ţările cele mai bogate se va apropia de 100 de ani; natalitatea va stagna, rămânând foarte probabil aproape de pragul reproducţiei. În consecinţă, omenirea va îmbătrâni. Vom...

„Un fluviu neîncetat de lucrări‟

Destinul Sfântului Augustin, așa cum l-a schițat el însuși în excepționala sa autobiografie, este un destin exemplar, căci pornește de la o tinerețe petrecăreață și desfrânată, trece prin erezia maniheismului, erezie de oameni subțiri, erezie de esteți rafinați, trece apoi la ucenicie pe lângă Ambrozie de Milan, suferă influența pietății feminine a mamei sale Monica și ajunge în fine la o...

Educația în Bizanț

Căutând altceva, cum se întâmplă, dau peste un eseu destinat educației în Imperiul Bizantin. Deși pare un subiect învechit, vă recomand un mic fragment care ar trebui să ne dea de gândit. Materialul cu pricina este semnat de Robert Browning și este inclus în Omul bizantin apărut la Polirom în 2000 (coordonator Guglielmo Cavallo). Primul fragment se referă la învățător, cel de-al doilea îl...

Credința în Evul Mediu

La începuturile Evului Mediu toată lumea credea. Pe de altă parte, credincioșii aveau, cu siguranță, aproape toți, o cunoaștere sumară a aspectelor celor mai frapante pentru imaginație ale reprezentărilor creștine asupra trecutului, prezentului și viitorului lumii. Dar – după cum o arată nenumărate mărturii extrase din literatura hagiografică, cărțile de penitență, catehismele populare sau...

O lume fărâmițată

În lumea modernității noastre târzii, în lumea postmodernă a tuturor pluralismelor și fărâmițărilor – observabile în teren și mai ales întărite, impuse conștiințelor prin teoretizări abundente -, religia și vocile ei nu mai sunt decât niște actori printre mulți alții. Gândirea creștină și gândirea interesată de spiritual în genere au însă o nouă temă de meditat, sau o temă care nu s-a mai...

Creștinismul – o religie tânără

Creștinismul trebuie privit ca o religie tânără, mult mai tânără, de exemplu, decât taoismul, budismul, hinduismul sau chiar părintele lui, iudaismul, și ocupă o mică parte din experiența trăită a unei specii care până acum a trăit foarte puțin. În grupul de credințe ce alcătuiesc credința creștină există o instabilitate cu o dublă origine. Departe de a reprezenta doar învățăturile nealterate...

Zarurile progresului

Progresul nu este nici necesar, nici continuu. El se realizează prin salturi sau, cum ar zice biologii, prin mutații. Aceste salturi nu merg mereu mai departe și în aceeași direcție. Ele sunt însoțite de schimbări de orientare, cam tot așa cum calul din jocul de șah are întotdeauna la disoziție mai multe mișcări, dar în direcții diferite. Omenirea nu se aseamănă în progresul ei cu un personaj...

Omul – un punct limitat

Omul, singura vietate înzestrată cu liber arbitru, nu se mai vede ca un punct limitat în sânul Universului. Se consideră centrul tuturor lucrurilor, acomodându-și sieși lumea, mai degrabă decât să se adapteze el acesteia. Astfel, în mod limpede, ideea propriei morți i-a devenit insuportabilă, căci ea reprezintă dispariția bruscă a Universului. Un crâmpei din marea operă a lui Aleksandr...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.