Deseori îndoiala nu este o alternativă la credință, ci un pas anterior, care dispare când este substituit de căldură și de bucuria de a-L vedea pe Isus. Firește, cine se îndoiește, își amână răspunsul final, merge spre credință, dar nu fără efort. În cazul aparițiilor, dubiul a fost o mișcare ineluctabilă a spiritului, dezorientat în fața unui eveniment incomparabil. De aceea, cei Unsprezece care...
„Aștept” sau „Aștept cu nerăbdare”, aceasta indică transformarea credinței mele într-o stare activă care pătrunde ființa mea lăuntrică și îmi definește viața într-un fel sau altul. Cred și, prin urmare, aștept. Caut spre cele în care cred. Așteptarea este aici dezvăluită ca orientare a credinței, ca o lucrare a credinței, iar credința este dezvăluită ca sursa aceste așteptări. Cuvântul „Aștept”...
Credința mea Te vede, Doamne. Ea este lumina și vederea departe văzătoare a ochilor mei. Ea este simțirea omniprezenței Tale. Ea îmi trage genunchii la pământ și îmi înalță brațele spre cer. Credința mea este legătura sufletului meu cu Tine. Ea îmi face inima să dănțuiască și limba mea să cânte… Credința mea este gândirea mea la Tine care Te face, o, Atotștiitorule Doamne, să te gândești la...
Interpretarea depinde, în cele din urmă, de virtuțile teologice ale credinței, nădejdii și dragostei. Credința că există o prezență reală, un glas, un sens în text; nădejdea că o comunitate interpretativă poate, prin puterea Duhului, să dobândească o înțelegere adecvată, deși nu absolută a sensului respectiv; dragostea, o relație reciprocă a dăruirii de sine între text și cititor. (…)...
Gerhard Maier, analizând prima arătare a lui Hristos, potrivit Ioan 20.1-10, numește acea dimineață: cea mai ciudată din istorie. De ce? Pentru că a fost o dimineață a DEZAMĂGIRII, apoi a NEDUMERIRII și, în cele din urmă, o dimineață a primei presimțiri a CREDINȚEI. Întâi e valea, apoi piscul cel înalt și maiestuos. Întâi e agonia, apoi vindecarea și vitalitatea. Maria Magdalena parcurge, în...
Mai amețitoare vorbe nu s-au rostit niciodată, afară de: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele.” Despre care îmi spun că dacă din toată Biblia n-ar rămâne decât ele, ar fi dea ajuns pentru a dovedi esența divină a creștinismului. (…) E paradoxal, e însăși taina actului de credință prin efectul căruia și legăturile covalente ale codului genetic – numai misterul nu le lipsește! –...
Căutând ceva într-un Dicționar de psihologie Larousse (1998), dau peste un topi intitulat: CREDINȚA. Curiozitatea mă împinge să citesc explicațiile și să le evaluez oarecum. După cum veți vedea, articolul este lapidar și evaziv. Sau poate am eu prea mari așteptări de la un discționar de psihologie. În fine, să remarcăm limbajul de lemn în care cad, inevitabil, specialiștii noștri. Să mai observăm...
Ce putem să învățăm din dezvoltarea ateismului în ultimele două secole? De ce a dobândit mișcarea ateistă o influență atât de mare în lumea occidentală? Una din cele mai importante întrebări pe care trebuie să și-o pună apologetul este următoarea: De ce ar vrea cineva să creadă ateismul? Ce anume face concepțiile necreștine despre lume și viață să fie atât de atrăgătoare?
(Alister McGrath)
Mă întrebaţi despre credinţă şi expresia ei lirică? Despre artă şi credinţă?…Vă voi răspunde că în ce priveşte înotul, cu cât gesturile în apă sunt mai mari şi mai gălăgioase, cu atât înotătorul e mai slab, mai nesigur, aproape de înecare. Neştiutorii, începătorii fac cele mai dezordonate, zgomotoase şi grandilocvente gesturi cu braţele şi picioarele… Înotul perfect se face fără opintiri, e ne...
A fost Toma un sceptic de sistem? Avea acest ucenic motive să nu-și creadă colegii? Sau, cunoscând bine metehnele omenești, nu cumva era doar realist în vremuri tulburi? Prea adesea îl judecăm doar în raport cu Isus. Uităm că omul acesta (oricum ar fi fost el), avea totuși o bună relație cu ceilalți zece. Într-adevăr, lipsise la arătarea precedentă, dar până și această absență nu-l despărțise...