Datorită unei altoiri neatente, un cireș a dat flori diferite. Jumătate dintre flori sunt roz, așa cum s-a dorit de fapt, cealaltă jumătate sunt albe, ca la cireșii sălbatici. Inițial trebuia să fie altfel. Rădăcina să fie de cireș sălbatic, adică viguroasă; în vreme ce roadele să fie de cireș domestic. O anomalie a făcut ca lucrurile să nu decurgă conform planului deși acest mod de altoire este atestat încă din China antică.
Imaginea de mai sus mă duce cu gândul la duplicitate. Câți dintre noi nu suntem pe jumătate sălbatici?! Dar să spunem și partea bună… Câți dintre noi nu suntem pe jumătate domestici?! Câți nu trăiesc o dihotomie caracterială evidentă?! Pe de o parte sunt buni, altruiști și înmiresmați; pe de alta sunt seci, alunecoși și intriganți. O viață dublă care se pliază pe foarte mulți oameni… și asta chiar din antichitate.
Există un leac pentru ipocrizie. Leacul nu este o rețetă naturistă și nici recomandări de ordin psihanalitic. Cred că leacul este o întâlnire vindecătoare cu Hristos. După aceea, o viață trăită în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. O vigilență roditoare și care să reziste în timp. Un exemplu motivator pentru ceilalți, iată ce se așteaptă de la noi.
O viață fără eroare, o inimă pe deplin dedicată Lui. Să fie așa mereu. Să trăim plenar și dinamic… pentru El.
Amin!