Fiul meu, Paul, mi-a semnalat un fragment interesant din cartea Jurnalul unui puști. Cum tocmai o citește pentru școală, a dat peste un pasaj în care autorul (Jeff Kinney) descrie o zi obișnuită de duminică. Așadar, puștiul – personajul principal al romanului – este trezit într-o duminică dimineață pentru a merge la biserică. Sare bucuros din pat, gândindu-se că va avea posiblitatea să se adreseze (prin rugăciune) unei autorități de rang mai înalt. Avea el o problemă: consumase mai multe fresh-uri care acum trebuiau plătite.
Puștiului îi vine în minte obiceiul bunicii. Ea, Buni, când are nevoie de ceva doar se roagă și, în chip magic, primește totul. Cred că are linie directă spre Dumnezeu sau ceva – se gândește puștiul. Se teme că rugăciunile lui n-ar avea același efect, dar totuși încearcă. Îl va pomeni pe domnul Jefferson, proprietarul cofetărie unde făcuse consumația. Îngenunchind, spune:
Doamne, te rog ajută-l pe Dl. Jefferson să se lovească la cap ca să uite de datorie. Și te rog ajută-mă să trec de nivelul trei din twisted wizard fără să-mi folosesc bonusurile de sănătate. Amin și îți mulțumesc în avans.
Urmează apoi predica. Se vorbea despre Isus Cel Neștiut, despre faptul că pe Isus îl găsim în cei de lângă noi, într-un anonimat aproape neobservabil. Cutia milei (colecta) trece apoi din mână în mână și fiecare se străduiește să pună ceva. Puștiul se gândește ce să facă. Are ceva la el, dar acești bani trebuie strânși pentru a-și plăti datoria. Dacă rugăciunea nu-i va fi ascultată imediat… el ce se va face?! Mai mult, îl bate gândul să bage mâna în cutie și să ia pentru el o parte din bani. Ar avea mai multă nevoie de ei decât vreun alt sărac din biserică. Mama parcă-i citește gândul, iar când cutia ajunge în dreptul lui, i-o smulge și-o dă pe rândul din spate. Resemnat, puștiul își coboară bărbia și suspină discret.
De câte ori nu ne rugăm și noi (cam) așa?! Uneori n-am fi apăsați prea tare aflând de necazul cuiva căruia ba îi datorăm ceva, ba nu-l suportăm într-un fel sau altul. În locul respectivului joc pe calculator puteți pune micile noastre ambiții, pentru care suntem în stare să depunem eforturi supraomenești. Și, tot ca Puștiul, de câte ori nu trece Cuvântul Domnului pe lângă noi fără să coboare la inimă. Cât despre dărnicie… e criză mondială, nu-i așa?! Cred că situația descrisă mai sus ar putea să ne facă mai înțelepți, mai ales într-o zi de duminică.