Cândva recitam. De fapt o fac și acum, dar într-un mediu restrâns. Rămân însă un consumator de poezie. Îmi plac adesea poeziile care mă obligă să le recitesc. Mă provoacă acele versuri care-mi lasă mereu senzația că ar mai fi ceva de înțeles. Nu-mi plac platitudinile. Tolerez versurile mediocre doar dintr-o complezență impusă.
Versurile de mai jos îi aparțin marelui Vasile Voiculescu și stau sub titlul Iedera. A atribui urcușului mistic această metaforă, a iederei, mi se pare înălțător. Încă nu am găsit un ai doilea Voiculescu la acest capitol.
Ca iedera spre dreptul stejar, așa-mi întind,
Iisuse, către Tine iubirea-mi arzătoare;
Cu slabe mreji de gânduri cutez să Te cuprind,
Și orice rugăciune e o îmbrățișare.
Împărtășit tot timpul din seva Ta fierbinte,
Să nu mă spulber, Doamne, în viscole și ger,
Ci-ncolăcit de-a pururi pe trunchiul milei sfinte
S-ajung până la vârful dumnezeiesc din Cer.
[…] plac platitudinile. Tolerez versurile mediocre doar dintr-o complezență impusă.” – Ghiță Mocan Share this:FacebookTwitterLinkedInLike this:LikeBe the first to like this […]