Dor de poezie

D

Cândva recitam. De fapt o fac și acum, dar într-un mediu restrâns. Rămân însă un consumator de poezie. Îmi plac adesea poeziile care mă obligă să le recitesc. Mă provoacă acele versuri care-mi lasă mereu senzația că ar mai fi ceva de înțeles. Nu-mi plac platitudinile. Tolerez versurile mediocre doar dintr-o complezență impusă.

Versurile de mai jos îi aparțin marelui Vasile Voiculescu și stau sub titlul Iedera. A atribui urcușului mistic această metaforă, a iederei, mi se pare înălțător. Încă nu am găsit un ai doilea Voiculescu la acest capitol.

Ca iedera spre dreptul stejar, așa-mi întind,

Iisuse, către Tine iubirea-mi arzătoare;

Cu slabe mreji de gânduri cutez să Te cuprind,

Și orice rugăciune e o îmbrățișare.

 

Împărtășit tot timpul din seva Ta fierbinte,

Să nu mă spulber, Doamne, în viscole și ger,

Ci-ncolăcit de-a pururi pe trunchiul milei sfinte

S-ajung până la vârful dumnezeiesc din Cer.

 

comentariu

De Ghiță Mocan

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.