Cine s-ar fi gândit în comunism că vom ajunge să scriem despre industria muizicii creștine românești?! Pe atunci înregistrările erau atât de rudimentare, iar riscurile unei asemenea afirmări erau enorme. După Revoluție, zeci de soliști și trupe de tot felul s-au impus într-un fel sau altul în spațiul evanghelic autohton. Unii ajutați de calculator, alții de un real talent, toți au devenit protagoniștii unui anumit mod de exprimare.
Materialul ce l-am atașat adună 20 de soliști/trupe care au avut ceva de spus în ultimii ani. Unele melodii au fost repede preluate, fredonate sau cântate în bisericile noastre. Toți sunt tineri, iată ce-i unește la o primă vedere. Stilurile diferă, registrul componistic de asemenea. Ascultând melodiile propuse, mi-am configurat (fără să vreau) trei paliere de receptare. Câțiva sunt într-adevăr talentați și inspirați. Cântecele lor au consistență, iar fraza muzicală e bine articulată. Alții mi se par mediocri, exact din aceleași puncte de vedere; iar ceilalți extrem de artificiali.
După cum se observă, nu dau nume pentru nicio categorie. Cred că e mai onest așa, mai ales că aprecierile mele sunt prozaice și subiective. Dar și top-ul cu pricina este subiectiv. Justa apreciere a fenomenului muzical creștin o are doar Dumnezeu. El ne analizează toate strădaniile și rezultatele muncii.
Sunt totuși curios să vă aflu opiniile. Puteți comenta, însă avizat și respectuos. Nu cred că e cazul să ne luăm prea în serios în ceea ce privește critica, dar nici să nu ne reținem într-un mod gratuit.
Dificultățile unui Top 20
D