Categoria

Destine

D

Nikolai Berdiaev: despărțirea de Lidia

În anul 1945, care acum e de domeniul trecutului, celebritatea mea a crescut considerabil. Am început să fiu prețuit mult mai mult decât înainte. În primăvara lui 1947 Universitatea din Cambridge m-a făcut doctor honoris cauza în teologie. Am luat parte la ceremonia medievală de atribuire ea titlului de doctor, cu pelerină roșie și cu o tichie specială de catifea… Spre mirarea mea, am...

Exercițiu de neuitare: Iosif Trifa

La 12 februarie 1938 se stingea, la Sibiu, fondatorul Oastei Domnului, Iosif Trifa. S-a născut în anul 1888, ca al patrulea dintre cei șase fii ai lui Dimitrie și Ana Trifa. La șapte ani a început școala în satul natal (Certege), iar în anul 1900 urmează Gimnaziul din Beiuș, după care studiază teologia la Sibiu.  În anul 1910 devine învățător în localitatea Vidra de Sus, satul natal al lui Avram...

Exercițiu de neuitare: Dietrich Bonhoeffer

La 4 februarie 1906 se năștea, într-o familie însemnată, teologul martir Dietrich Bonhoeffer. De ambele părţi ale familiei lui se aflau strămoşi renumiţi de toate felurile, de la oameni de stat şi avocaţi până la pictori şi teologi.  Părinţii lui Bonhoeffer au fost şi ei nişte oameni deosebiţi. Tatăl său, Karl, a fost un om de ştiinţă genial, fiind cel mai renumit psihiatru din Germania din prima...

Exercițiu de neuitare: Vladimir Ghika

La 25 decembrie 1873 se năștea, în Constantinopol, principele Vladimir Ghika. Acolo tatăl lui era ambasadorul României, iar Vladimir era nepotul domnitor al Moldovei. Totul prevestea o carieră diplomatică de succes, fapt care însă nu s-a împlinit decât parțial. A primit o educație potrivită cu statutul său și a continuat studiile la Toulouse și Paris unde i-a cunoscut pe cei mai rafinați...

„Sufletul meu se agăța însă de chipul soției mele”

În ciuda primitivității fizice și sufletești silite din lagărele de concentrare, era posibil totuși ca viața spirituală să se adâncească. Oamenii mai sensibili care fuseseră obișnuiți cu o viață intelectuală bogată probabil că au suferit mult (adesea aveau și o constituție fizică mai delicată), dar pagubele produse asupra ființei lor lăuntrice au fost mai mici. Aceștia erau în stare să se retragă...

Exercițiu de neuitare: Dumitru Cornilescu

27 august 1975 este o dată cu semnificație în spațiul neoprotestant românesc. Este ziua în care ne părăsea Dumitru Cornilescu, cel care a semnat una dintre versiunile Bibliei în limba română. La 4 aprilie 1891, registrul de stare civilă consemna: „Alaltăieri, la casa părintilor săi din comuna Slasoma, judetul Mehedinti, plasa Câmpul Blahnita, s-a născut Dimitrie, de sex bărbătesc, fiul lui Ion...

Exercițiu de neuitare: Thomas Morus

La 6 iulie 1535 s-a stins Thomas Morus. Catolic practicant, avocat, scriitor și om de stat englez, Morus a fost unul dintre reprezentanții de seamă ai umanismului european. A ocupat de-a lungul vieții mai multe funcții publice, inclusiv aceea de Lord Cancelar (1529-1532). A rămas în istorie prin publicarea cărții Utopia, nume dat de autor unei inslule ideale, așa cum își imagina el Anglia. A...

Exercițiu de neuitare: Virgil Gheorghiu

La 22 iunie 1992 se stingea, la Paris, Virgil Gheorghiu, autorul romanului Ora 25 și a altor poeme și cărți de referință pentru cultura română. S-a născut la 9 septembrie 1916 în comuna Războieni, cătunul Valea Albă (jud. Neamț). În actele oficiale data nașterii este 15 septembrie, satul Totoiești, pentru că tatăl – preot paroh în sat din 1914 – nu-l declară o vreme autorităților. Este fiul lui...

In memoriam: Pastor Ioan Șerban

Ne cunoșteam în cel mai candid spirit colegial. Ne-am întâlnit uneori în contextul slujirii sau a diferitelor întruniri pastorale. N-am purtat niciodată discuții îndelungi, n-am reușit să ne ascultăm prea mult unul pe celălalt. Aș zice că mai degrabă ne-am intuit reciproc, ne-am simțit. Din relația noastră episodică și oarecum oficială, am întrezărit în Pastorul Ioan Șerban un slujitor cald...

Lacrimi pentru Augustina și Iuliana

Născut în 1888, fusese al patrulea dintre cei șase fii ai lui Dimitrie și Ana Trifa. A fost precoce și cuminte. După primii ani de școală (în localitatea natală, Certege), urmează gimnaziul din Beiuș – o școală cu prestigiu la vremea aceea. Urmează teologia (la Sibiu) și, începând din 1910, devine învățător în localitatea Vidra de Sus, satul natal al lui Avram Iancu. În 1911 se căsătorește...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.