Am mai scris pe aici DESPRE Ernest Bernea și chiar am citat DIN scrierile lui. De data aceasta revin cu un fragment inedit. Autorul abordează minciuna într-o manieră unică. Demersul este deopotrivă intelectual și pastoral. Bernea nu perorează gratuit, el mai degrabă sfătuiește și se înspăimântă. Stricăciunea societății este prezentată în toată nuditatea iar chemarea la adevăr devine un imperativ.
Oamenii nu pot trăi fără să mintă. Minciuna este o hrană zilnică mai ales pe masa oamenilor de sus. Poleită cu nume de inteligență, diplomație și alte meșteșuguri, minciuna cheamă, leagă și dezleagă, preface și mai ales farmecă. Minciuna ascunde totdeauna ceva; minciuna este perdeau trasă crudelor, dar nu mai puțin frumoaselor adevăruri.
Minciuna este prezentă în viața noastră nu numai pentru că suntem oameni mincinoși, oameni care suflă continuu cuvinte rotunde și subțiri ca bășcălie. Ea este cultivată și de-o altă categorie, de aceea trufașilor. Omului îi place minciuna, îi place să fie mințit. Spune cuiva un lucru adevărat, spune-i direct tot ce crezi nedemn și urât din gândul și fapta sa. Vei culege imediat ura și disprețul. Spune-i minciuni plăcute care să-i satisfacă închipuirea de sine, spune-i vorbe goale, dar catifelate și vei culege sigur dragostea și prețuirea sa.
Omul acesta civilizat, omul de care suntem atât de mândri, nu vrea să gândească, nu vrea să lupte, nu vrea să renunțe pentru a-și întări făptura atât de goală și nenorocită. El umblă acoperit de o strălucire asemănătoare aceleia din mlaștinile netulburate.
Ah, omule, cum îți mai miroase sufletul de la distanță!
Omul cinstit supără; supără pentru că sfărâmă urâtul din preajma lui și cutremură casele deprinderilor rele. Omul cinstit incomodează; incomodează pentru că prezența lui nu cultivă florile urât mirositoare ale minciunilor și furtișagurilor.
Climatul cinstei este aspru, este tare și nu poate rezista orice făptură cu nume de om. Climatul cinstei cere forță, cere eroism, cere despicarea lucrurilor până-n esența și sensul lor adevărat.
Pieptul plăpând al omului arareori rezistă marilor înălțimi.