O, vinovată necredință a celor care se preamăresc cu numele de creștin! Creștinii se disturg ei înșiși, întreaga Biserică este însângerată de crimele copiilor săi, pe care propriii săi copii îi masacrează; și ca și cum atât de multe războiaie și masacre n-ar fi în stare să satisfacă nemiloasa noastră lipsă de omenie, ne sfâșiem în aceleași orașe, în aceleași case, sub aceleași acoperișuri, din cauza dușmăniilor ireconciliabile. Dorim în fiece zi pacea, și noi înșine pornim războiul… Atât de mult am uitat Evangheli, care este o constituție a păcii! … Facem să domnească prin disensiunile noastre diavolul, care este autorul discordiilor, și îl alungăm pe Duhul blândeții, adică Duhul lui Dumnezeu. Dacă ai dorit, Mântuitorul meu, ca sfânta unire a credincioșilor să fie semnul venirii Tale, ce facă acum toți creștinii, dacă nu să afirme sus și tare că Tatăl Tău nu Te-a trimis, și că Evanghelia este o himeră, și că toate tainele Tale sunt tot atâtea legende?
Fragment dintr-o predică rostită de prelatul catolic Bossuet, unul dintre cei mai impozanți oratori ai vremii sale. Predica se numește Depsre misterul Sfintei Treimi și a fost consemnată în scris în anul 1655.
Aluziile de mai sus sunt îndreptate împotriva războaielor din interiorul creștinismului occidental. Cele două tabere – catolicii și protestanții – își disputau cu vehemență influența în special în Franța. A fost o perioadă plină de convulsii, în care ambele tabere au dat dovadă de nesăbuință. De aici chemarea lui Bossuet la echilibru, autenticitate și discernământ.