Pentru a avea pace lăuntrică ni se cere adesea să fim dispuși în primul rând să o abandonăm. Numai cei ce se pot minți tot timpul, fără cea mai mică umbră de îndoială, au pacea minții netulburată. Dar dacă nu vrem să ne vătămăm creierele în acest fel, trebuie să ne amintim că există ceva mult mai important decât pacea lăuntrică: integritatea. Integritatea cere, printre altele, disponibilitatea de a îndura disconfortul de dragul adevărului. Pentru a-mi aminti de acest lucru mă gândesc la Isus, care s-a simțit atât de des frustrat, mânios, singur, trist, speriat și deprimat – un om care și-a dorit cu siguranță popularitatea, dar care nu s-a vândut pentru ea și care ne-a învățat că viața este ceva mai mult decât o simplă întrecere de popularitate.
Avertisment spicuit din Drumul către tine însuți și mai departe, de Scott Peck. Cu subtilitatea deja cunosctuă, vestitul terapeut creștin atrage atenția asupra autoînșelării. Riscăm să ne mințim pe noi înșine, crezând că totul este bine. Negăm orice tensiune interioară și plătim apoi prețul etic al acestei negări. De ce nu am fi gata să ne recunoaștem îndoielile și apoi, din acest travaliu, să ieșim edificați?! Acesta e drumul pe care ar trebui să pășim. Să spunem nu minciunii, dar să spunem DA adevărului. Chiar dacă doare, chiar dacă ne răscolește, adevărul ne va face – în cele din urmă – liberi.