Cum vezi duminica? (1)

Plec de la o afirmație de-a lui Henry Ward Beecher despre ziua de duminică:

Există mulți oameni care văd duminica drept un fel de burete cu care își pot șterge păcatele din timpul săptămânii.

Aici dumnica este văzută ca și ziua salvatoare, un fel de răscumpărare a tuturor zilelor din săptămână. Cum și noi observăm, Beecher s-a confruntat cu acel creștinism de duminică, unde abia o zi din șapte îi este dată Domnului cu seriozitate.

Este vorba de acea tendință că poți recupera duminica ceea ce n-ai făcut șase zile. Privești spre ziua aceasta așa cum te uiți la ultima soluție. Oare așa a vrut Dumnezeu să fie? Oare în felul acesta, ultimativ și ușor dramatic, ar trebui să ne trăim duminicile? Mă îndoiesc! O viață biruitoare cu Hristos, o viață încărcată de sens trebuie trăită în fiecare zi. Desigur că intensitatea angajamentului nostru este oscilant, desigur că avem zile mai anevoioase sub aspect spiritual, dar dominanta ar trebui să fie rezonabilă.

O zi nu o răscumpără pe cealaltă, o duminică nu răscumpără căderile voite și păcatele zilelor precedente. Să prețuim ziua de odihnă, dar să n-o încărcăm cu valențe ce nu i se cuvin. Doar Hristos ne poate ierta, doar El ne poate aduce prospețime; iar acest lucru trebuie să aibă loc în fiecare zi. E adevărat că duminica ar trebui să fie o încununare a săptămânii, o ocazie în care să trăim la cote maxime relația noastră cu Domnul și cu Biserica Lui, dar lucrul acesta vine ca o culme a urcușului de peste săptămână.

Fiecare zi are povestea ei și trebuie răscumpărată în mod particular. Nu trăim viața ca un conglomerat de zile sau de săptămâni. Să fim responsabili pentru fiecare dintre ele, iar duminicile să le folosim pentru a mări intensitatea trăirii noastre cu Domnul. Dacă vom face așa vom fi binecuvântați și îndestulați.