Cu ochii spre Cer

Din nou e sărbătoare. Ne bucurăm de Înălțarea Domnului, episod descris doar de evanghelistul Luca (Fapte 1.1-12). Pericopa este relativ scurtă, iar evenimentul Înălțării pare să fi avut loc în timpul unui dialog. Isus vorbește, ucenicii ascultă. Apoi ucenicii întreabă, Isus răspunde. Sublim trebuie să fi fost dialogul cu Isus, chiar dacă uneori limitarea ucenicilor strigă parcă din text.

Spre deosebire de anii trecuți, acum sunt uimit de valoarea contrastantă a Înălțării. Să explicăm cât de cât. Vreme de 40 de zile (dintre Înviere și Înălțare), Domnul Isus a avut un singur scop: să se arate. A făcut-o în diferite locuri, față de diferiți ucenici și în difierite maniere. Este impresionantă dorința Domnului de a se arăta, iar aceste revelații au un efect direct asupra ucenicilor. Datorită arătărilor Lui ucenicii pot să își învingă teama, dilemele, nesiguranța și blazarea. De-a lungul acestor zile ei reușesc să treacă peste momentele grele dinainte. Își exprimă din nou adeziunea față de Hristos și se dedică din nou lucrării Sale.

Așa se face că, brusc, în cadrul unei întâlniri cu caracter de revelație, ucenicii îl văd pe Isus… plecând. Ce contrast puternic! Tocmai se obișnuiseră cu prezența Lui, tocmai își făcea planuri de viitor (vezi întrebarea adresată lui Isus). Identitatea lor se definea din nou, iar relațiile dintre ei căpătau o notă optimistă. Și tocmai atunci… Isus s-a înălțat; iar ei privesc resemnați spre Cer.

Nu este ușor să accepți providența divină, mai ales atunci când ea acționează altfel decât ai plănuit tu. Pentru moment le-a fost greu să înțelagă că Înălțarea este în favoarea lor. Evenimentul marca sfârșitul lucrării mesianice a lui Isus și deschiderea unei noi ere. O eră a Duhului ce urma să se pogoare peste ei. O vreme în care Dumnezeu urma să-i folosească la scară mondială. Dar cum să poți pricepe toate acestea într-o singură clipă?! Dificil examen…

Dar după ce se înalță Isus, argumentele încep să se adune. La 10 zile se pogoară Duhul peste ei. Apoi începe o lucrare de proclamare a Evangheliei fără precedent. Mii de oameni se întorc la Hristos, zeci de biserici noi se deschid. Bolnavii iarăși sunt vindecați, morții iarăși înviază. O întreagă literatură epistolară irupe din mințile inspirate ale apostolilor. Ce priveliște minunată…

Toate acestea erau alimentate de un dor nestins. Un dor de Cer, un dor de Isus. A Doua Venire nu era un mit, ci o realitate iminentă. Toți au crezut că sunt generația Răpirii. L-au văzut plecând, iar acum Îl așteptau să coboare. Să trăim și noi cu aceeași intesitate și să misionăm cu zel. Dumnezeu vrea să ne dedicăm mai mult și mai bine!