Este imposibil să vorbim despre mesajul creștinismului, pentru că el este cel care ne vorbește; a ține dizertații asupra lui înseamnă implicit a ne substitui lui și a uita să îl ascultăm – spunea Jean Brun. Și totuși, David Pawson se încumetă să-i pătrundă înțelesurile. Milenar și adesea imprevizibil, creștinismul a provocat cele mai ascuțite minți ale istoriei. Despre esența și istoria lui s-a scris în fel și chip, mai mult sau mai puțin avizat.
Lucrarea Creștinismul pe înțelesul tuturor izbutește să descrie mișcarea creștină în firbra ei intimă. Argumentate, logice și adesea surprinzătoare, paginile ce vor urma conțin o sinteză fericită a peste douăzeci de secole de istorie. Cu toate acestea referirile la istorie sunt strict utilitare, accentul căzând în altă parte. Suntem conduși spre ideea unicității creștinismului, iar această unicitate este dată de caracterul său revelațional. Spre deosebire de celelalte religii, mișcarea creștină nu este nici pe departe o plăsmuire a omului pe fondul unei nevoi metafizice, ea este revelația Trinității, ajunsă până la noi prin Hristos.
O prealabilă avizare este, cred, binevenită. După cum se va observa, această carte nu este încă o lucrare pe o temă comună. Vom întâlni în ea afirmații bine argumentate scriptural, dar și corecții necesare. Ne vor fi semnalate riscuri hermeneutice subtile, dar și tentațiile superficialității. Deci, în ce sens lucrarea de față este mai mult decât?
În primul rând, este mai mult decât o interogație privitoare la existența lui Dumnezeu. A te întreba sau a-i întreba pe alții referitor la Dumnezeu nu este decât primul pas. Urmează apoi răspunsul, iar răspunsul – oricare ar fi el – te angajează în mod plenar. Deși întreaga teologie creștină se clădește pe o doctrină sănătoasă despre Dumnezeu, ea trebuie să treacă dincolo. Cunoașterea de dragul cunoașterii este idolatrie, pe când a rezona cu Dumnezeul creator este cu totul altceva. El este deopotrivă Alfa și Omega (Începutul și Sfârșitul), iar totul se ține prin El. În relația cu omul El este dragostea adevărată, exprimată în cel mai înalt grad prin întruprea lui Hristos. Identitatea Lui nu poate fi pusă la îndoială când te uiți în Scriptură, iar acceptarea Lui înseamnă de fapt totul.
În al doilea rând, este mai mult decât o retrospectivă asupra istoriei Bisericii. Analiza începe încă înainte de darea Legii, de la primitivii care credeau intuitiv într-un zeu unic și suveran. Apoi întreaga istorie este văzută ca o încercare – reușită sau nu – de a exprima revelația în termeni potriviți. Biserica lui Hristos pășește cu deminate peste timp deoarece merge în biruința Lui. Ea reprezintă instituția cea mai puternică prinsă între cele două veniri a lui Hristos și care trebuie să-și facă datoria. Pawson citește cu un ochi destul de critic istoria creștinismului și nu face concesii de nici un fel. Intransigența se împletește în mod natural cu aprecierile. Veți găsi pasaje unde autorul este chiar exaltat în anumite privințe, dar și vădit îngrijorat în altele.
În al treilea rând, este mai mult decât o dogmatică abstractă. Doctrine precum teismul, cristologia, soteriologia, pneumatologia și altele sunt abordate dintr-o perspectivă experențială. Toate sunt puse în legătură nemijlocită cu omul, toate conduc spre o decizie. Autorul nu se reține în a aborda și chestiuni escatologice. O face cu aceeași claritate și într-un mod surprinzător de aplicativ. Faptul că trăim – de la Hristos încoace – vremurile din urmă ar trebui să ne pună serios pe gânduri. Ar trebui să nu avem așteptări irealiste de la veacul în care trăim, ci să ne îndreptăm ochii spre cel viitor. Oricât de tumultoase vor fi evenimentele sfârșitului, să nu pierdem din vedere esențialul: Hristos va domni pentru totdeauna.
În al patrulea rând, este mai mult decât o apologie a concepțiilor creștine. În fond, Pawson nu forțează decizia nimănui și nici nu-l încorsetează în vreun fel. El nu face altceva decât să afirme ce spune Scriptura și să arate că o trăire concretă cu Dumnezeu este posibilă. Argumentul suprem este inserat în ultimul capitol al cărții, asemenea unei pecetluiri. Tot ce afirmăm noi trebuie să se regăsească în revelația propozițională a lui Dumnezeu. Experiența noastră trebuie să fie doar o derivată a revelației divine și niciodată invers. Creștinismul este singura cale de mântuire nu pentru că o afirmăm aici și aiurea, ci pentru că se clădește pe lucrarea salvifică a lui Hristos.
Întreaga lucrare o putem pune sub semnul a două cuvinte: densitate și originalitate. Autorul nu irosește pagini întregi pentru a relua truisme plictisitoare; dar nici nu compilează facil. Îndrăzneț și în același timp extrem de personal, Pawson aduce principalele doctrine creștine aproape nu doar de minte, ci și de inimă. Tocmai de aceea o apropiere integrală, contemplativă chiar, este de dorit. Urmare a acestei apropieri mișcarea creștină ni se va părea mai logică și chiar mult mai curtenitoare.