După cum anunțam AICI, Amos Oz a vizitat România la invitația Editurii Humanitas. Vă ofer mai jos câteva declarații cu miez ale premiantului Nobel. Acestea au oferite cu ocazia conferinței de presă ce a avut loc la Hotel Intercontinental din București, în 27 februarie.
Cred că scriitorul israelian și-a confirmat valoarea și chiar mai mult: s-a făcut vulnerabil. A povestit despre copilărie, despre felul în care scrie și despre limitele omului în general. Deși declarațiile prealabile au trădat un oarecare frison etnic (Oz vede România aproape exclusiv prin antisemitismul ei), prezent aici a fost mult mai nuanțat. Aceste crâmpeie biografice sper să vă trezească interesul pentru acest scriitor cu adevărat ilustru.
- Mulți ani am fost furios pe mama mea, care s-a sinucis, ca și cum ar fi fugit cu un amant fără să ne fi lăsat tatei și mie măcar un bilet de rămas-bun. Am fost furios pe tatăl meu, mă gândeam că trebuie să fie ceva profund în neregulă cu el astfel încât mama să-l părăsească. Și eram furios și pe mine, gândindu-mă că, dacă aș fi fost un băiat bun, mama ar fi rămas. Pentru că mamele își iubesc copiii. Până și o pisică își iubește puii. Așa că trebuie să fi fost un copil îngrozitor ca mama să mă fi părăsit. Mulți ani am fost prea furios pentru a discuta despre vechea mea familie cu cea nouă. Dar, cu timpul, furia s-a disipat și a lăsat loc curiozității, compasiunii și iertării.
- Ce m-a atras prima oară la România a fost chiar mica Românie din Ierusalim, unde m-am născut și am crescut. Există un magazin de dulciuri, chiar la colțul străzii noastre, iar proprietarii erau români evrei. Cântau în românește, glumeau în românește și aveau o relație iubire-ură cu România. Erau furioși pe România și, în același timp, le era dor de ea.
- O călătorie în tine însuți e o călătorie în care descoperi ceea ce cei mai mulți oameni nu vor să descopere despre ei înșiși. Fiecare dintre noi are o pivniță. Nu mergem de prea multe ori acolo. E rece, e întuneric și e plin de monștri. Dar cred că e crucial pentru fiecare să coboare în această pivniță, să se confrunte cu monștrii, șă-și descopere eul de care nu le place, pe care preferă să-l ignore. Recomand să ne vizităm pivnița. Nu rămâneți acolo, o să vă omoare, dar, din când în când, vizitați-o. Și chiar când nu sunteți în pivniță, amintiți-vă că ea există.
- Copil fiind, voiam ca, atunci când cresc, să devin o carte, și nu un bărbat. Știam chiar și atunci cât e de ușor să ucizi. Știam și că e ușor să distrugi cărți, dar mă gândeam că, dacă o să ajung să devin o carte, nu un scriitor, o copie a mea tot avea să supraviețuiască în vreo bibliotecă îndepărtată. Din fericire, am devenit un bărbat, nu doar o carte.