Se întâmpla prin clasele primare. Ba chiar prin gimnaziu. La liceu nu prea. Devenise un gest ridicol sau cel puțin așa eram învățați să credem. La ciupeală și acțiunea de a ciupi mă refer. În familie am fost educat să mă comport cu o anumită sobrietate. Învățasem că și umorul are cumințenia lui, iar a fi jovial nu este același lucru cu a fi nesuferit. Luasem la cunoștință că pentru a ciupi (fizic) pe cineva îți trebuie un anumit grad de intimitate. Trebuie chiar să fi prieten cu respectiva persoană, să-ți permiți… să zic așa.
Cine s-ar fi gândit că, peste ani, voi fi ciupit pe feisbuc. S-a întâmplat deja de câteva ori, așa că aproape m-am obișnuit. Totuși, când cineva (n-are importanță cine!) m-a ciupit pentru prima dată am simțit o oarecare jenă, un fel de perplexitate cotidiană. Nu știam cum trebuie să reacționez. Abia atunci am observat că feisbucul nu te lasă la greu. De îndată a venit cu soluția: Ciupește și tu! Aha – mi-am zis – deci întoarcem, ciupeală pentru ciupeală. Am înțeles! Doar că n-am putut s-o fac. Pare o slăbiciune, o inadaptare a mea la spațiul virtual, dar n-am fost în stare.
Ei și ce! Sunt multe altele pe care nu le pot face după cum mi-aș dori. Unul în plus sau în minus nu înseamnă prea mult. O altă nedumerire nu-mi dă pace. Oare ce să însemne ciupeala asta?! Probabil e un mod de-ați aduce aminte de cineva. Cred că e zâmbetul sau bătaia pe umăr pe care i-ai administra-o acelui prieten dacă ar fi prin preajmă. Dar cum nu este, o faci virtual. Sunt impresionant de modul în care virtualitatea reușește să imite gesturile fizice. Văd în toate aceste o încercare de extindere a proximității. Nu (prea) mai putem fi aproape unul de altul, dar totuși facem gesturi care imită apropierea. Până unde vor merge rețelele de socializare?! Creativitatea producătorilor pare fără limită. Sper să nu ajungem totuși să nu ne mai întâlnim laiv (live); să nu ne mulțumim într-o zi cu realitatea virtuală. Dacă lucrul acesta se va întâmpla, vom fi o generație mutilată relațional. Doamne ferește!
Foarte ciudat spatiul virtual. Aici indraznim sa facem lucruri pe care in spatiul real nu am avea curajul sa le facem… O fi constructiv? Sau daunator? Cred ca depinde de fiecare situatie in parte.
Totusi, aici uneori ne deschidem fata de ceilalti, mai mult decat am face-o in realitate… Iarasi, ma intreb, cum o fi? O fi bine? O fi rau?
Virtual vs „laiv”…
Personal privesc cu îngrijorare spre spațiul virtual. Cred că mai degrabă detriorează relațiile rele dintre oameni. Suntem în fața unei provocări fără precedent. Sper să-i facem față…
hmm .. interesanta treaba Si ciupitul asta .. am intampinat Si eu aceasi stare la inceput Si nu stiam cum sa ma comport mai ales cand eram ciupit de genul feminin Si mai mult ca atat eram ciupit de persoane care nu le cunosc personal ci doar virtual .. mai nou iti cer prietenie Si a doua zi te ciupeste :)… am stat Si am meditat mult cum sa procedez pt ca ma luptam cu doua ganduri: Daca o ciupesc inapoi poate ma intelege gresit , daca nu o ciupesc poate ma crede depasit .. Si uite asa asa am ramas cu multe ciupeli fara raspuns :).. am filozofat Si eu mult asupra spatiului virtual Si inca filozofez dar se pare ca nu sunt singurul :). referitor la ce a scris Anca : eu spun ca Cine este sincer Si spune adevarul are curaj sa se deschida Si live ca Si virtual .. multi se ascund in spatele facebookului , Si au o anumita fata pe facebook Si realitate de multe ori Te lasa cu un gust amar .. sper sa nu ajungem frate Ghita o generație mutilată relațional.
Sper și eu să nu se întâmple asta. Doamne ferește!