Crescut într-un mediu evanghelic am avut multă vreme reticență față de Părinții Bisericii. Nici acum nu sunt acord deplin cu titulatura, dar lucrurile s-au nuanțat. Multă vreme am privit lucrurile unilateral. Mă refer la o receptare strict liturgică a acestora. Auzeam de Sfântul Ioan Gura de Aur, de Sfântul Augustin (la catolici) și așa mai departe. Știam din Scriptură că sfânt e numai Dumnezeu (și încă de trei ori!), în vreme ce noi, credincioșii, suntem sfinți prin Hristos.
La fel cred și acum, respingând cu vehemență orice formă de venerare care l-ar concura pe Hristos. Totuși, am aflat mai târziu că acești sfinți (cum îi numesc bisericile istorice) au fost niște persoane reale și care au avut o contribuție remarcabilă la înaintarea creștinismului. M-am aplecat asupra detaliilor biografice, apoi am citit tot felul de comentarii și, în fine, am ajuns să le citesc în bună măsură scrierile. Am fost uneori extaziat să descopăr profunzim la care nu m-am așteptat, așa cum am fost alteori intrigat să citesc eroări în toată regula. Una peste alta, aceștia au fost și ei oameni (deci limitați), dar oameni care au slujit și au scris cu ardoare.
Amintim mai jos pe trei dintre ei. Îi unește zona de proveniență și secolul în care au trăit. În viața reală aceștia trei au fost prieteni și tovarăși de jug. Atât de diferiți, dar mânați toți de aceeași cauză. Au apărat învățătura cea dreaptă, au scris și au slujit cu sârg. Merită să-i amintim și aici.
Vasile cel Mare
Născut într-o familie creștină din Capadocia (Asia Mică) la anul 329 d.Hr., a studiat la Cezareea, la Constantinopol și la Atena. A înființat o mănăstire și s-a luptat din răsputeri cu arianismul (erezia epocii). A devenit episcop de Cezareea urmându-l pe Eusebiu, remarcând-se drept unul dintre cei mai buni organizatori și apărători ai dreptei credințe. S-a stins în anul 379.
Recunoscut ca unul dintre cei mai de seamă mentori ai creștinătății timpurii, Vasile cel Mare a lăsat în urmă și operă teologică însemnată. Pe lângă cele peste 300 de scrisori cu conținut profund dogmatic și spiritual, ne-au rămas și o serie întreagă de omilii. Ni s-au păstrat cele la Psalmi și la Genesa, plus alte câteva la diferite ocazii.
Grigorie de Nazianz
Născut în anul 330 d.Hr. în Arianzus (regiunea Capadocia, lângă Nazianz), a ajuns preot în anul 362. S-a împrietenit pe viață cu Vasile cel Mare alături de care a dus o luptă deschisă pentru apărarea adevăratei credințe. Deși a fost înscăunat ca episcop de Sasima (în 372), nu a intrat în posesia episcopatului deoarece s-a dedicat în întregime studiului și contemplației. (Un interesant exemplu de renunțare, nu?!)
S-a implicat activ în lucrările Conciliului de la Niceea (325), apoi a ajuns să păstorească cea mai mare biserică din Constantinopol (începând cu anul 380). Imediat după așezarea în capitală a fost propus să devină episcop, dar Grigorie refuză pentru a doua oară. Din cauza acestei apropieri față de Scriptură și de dogmatica creștină, lui Grigorie de Nazianz i s-a mai spus și Teologul.
Ni s-au păstrat și de la el o serie de scrisori dar și alte scrieri. Avem cele 45 de Cuvântări teologice de mare profunzime și varietate. Apoi acele Imne teologice care dezvăluie personalitatea lui amplă și sensibilă. A fost unul dintre cei mai îndrăgiți predicatori și mentori de nădejde.
Grigore de Nyssa
S-a născut în 335 la Cezareea, fiind fratele mai mic al lui Vasile cel Mare. Acesta din urmă a avut o influență considerabilă asupra sa, mai cu seamă în ceea ce privește slujirea creștină. După ce în prealabil a fost profesor de retorică, a ajuns să fie episcop de Nyssa în 372, înlăturat apoi de opoziția ariană în 376. După ce a gustat amarul destituirii au venit și vremuri mai bune. În anul 378, după moartea împăratului arian Valens, Grigorie a fost reinstalat în funcție.
Apărând cu înverșunare doctrina Sfintei Treimi, Grigorie de Nyssa l-a sprijinit necontenit pe prietenul său Grigorie de Nazianz. Printre scrierile sale avem Marea cateheză, o lucrare ce dezvoltă ideea tainelor (sacramentelor) din Biserica acelor timpuri. A fost atras de platonismul inerent al vremii și a devenit un mare simpatizator al lucrărilor lui Origen. Înclinațiile sale mistice sunt evidente, iar preocupările sale spirituale de netăgăduit.
Un trio interesant, așadar. Microbiografiile de mai sus na arată ce înseamnă să-ți pui talentul și pregătirea în slujba unei cauze nobile. Și ce poate fi mai nobil decât interesul Împărăției lui Dumnezeu. Este singura împărăție care nu va avea sfârșit. Apoi, un alt element ar fi colaborarea dintre ei. Într-un veac tumultos, cei trei capadocieni au reușit să facă un front comun. Iar dacă ei au reușit atunci, de ce nu am reuși și noi… acum?!