Caracterul didactic al ereziei

Apărută odată cu creÈ™tinismul È™i dezvoltându-se în umbra acestuia, erezia este – indirect – foarte importantă. Ea provoacă în mod necesar gândirea creÈ™tină, o modelează È™i îi ascute argumentele. Apologetica ar fi de neconceput fără atacurile subtile ale învățăturile false, iar o parte însemnată din scrierile creÈ™tine n-ar fi existat.

ÃŽn lucrarea sa Despre adevărata religie, Augustin arată cum – prin ricoÈ™eu – marile erezii au un efect igienic asupra credinÈ›ei autentice. Mai întâi se dă criteriul adevărului: Căci orice lucru, fie substanță, fie esență, fie natură, sau, dacă ar putea fi denumit mai bine printr-un alt cuvânt, are în acelaÈ™i timp aceste trei poroprietăți: să fie unic, să se distingă prin formă proprie de celelalte È™i să nu se abată de la ordinea universală. Dacă ereziile sunt multe (È™i au capacitatea de a se multiplica incontrolabil), Adevărul are unicitatea sa intrinsecă, deosebindu-se de alte concepte, dar integrându-se în acea ordo mundis.

Odată postulat principiul, se poate vorbi despre erezie în termeni educativi. Se pleacă de la partidele din Corint, care aveau menirea de a-i evidenÈ›ia pe cei buni. Augustin numeÈ™te asta o favoare a providenÈ›ei, care acÈ›ionează pe două planuri: (1) Trezirea interesului celor neconvertiÈ›i; (2) Educându-i pe cei convertiÈ›i dar necrescuÈ›i spiritual. ÃŽn Biserică sunt nenumăraÈ›i bărbaÈ›i plăcuÈ›i lui Dumnezeu, dar – cât timp, încântaÈ›i de umbrele necunoaÈ™terii noastre, preferăm să dormim decât să contemplăm lumina adevărului – ei nu se arată între noi. De aceea mulÈ›i, ca să vadă È™i să se bucure de ziua lui Dumnezeu, sunt treziÈ›i din somn de eretici. Această TREZIRE ar fi imposibilă fără provocoarea eretică a fiecărei generaÈ›ii. Oamenii nu È™i-ar mai pune în mod serios întrebări, dar nici creÈ™tinii cumsecade nu s-ar înflăcăra în ale cunoaÈ™terii.

ÃŽn scop didactic, trebuie să ne folosim chiar È™i de eretici – conclude Augustin. Desigur, nu pentru a le aproba greÈ™elile, ci pentru a fi mai atenÈ›i È™i mai precauÈ›i în apărarea învățăturii creÈ™tine de capcanele lor, deÈ™i nu putem să-i îndreptăm pe ei spre mântuire. După cum aÈ›i văzut, episcopul era foarte reÈ›inut în privinÈ›a recuperării acestora. Fiind incorigibilă în esenÈ›a ei, erezia este văzută ca răul cel mare È™i definitiv. Nu greÈ™im însă dacă le dăm o È™ansă, pentru că nu È™tim care este planul lui Dumnezeu. IntransigenÈ›a lui Augstin trebuie citită în contextul marilor bătălii dogmatice ale vremii.

Scriu aceste rânduri cu gândul la situația noastră prezentă. Erezia s-a diversificat într-o asemenea măsură încât devine intimidantă. Cu adevărul Scripturii în minte și-n inimă parcă totuși ne temem. Săbiile noastre apologetice s-au tocit și au ruginit în teacă, în timp ce răul dogmatic proliferează. Știu, există multe nuanțe aici. În alte părți ale lumii, spațiul evanghelic este mult mai viu sub aspect apologetic. Noi abia ne trezim din somnolență, dar măcar de ne-am trezi. Sper ca dintre cei care mă citesc unii să se lase invadați de această urgență. Intelectualii noștri cumsecade de prin biserici ar trebui determinați întru apărarea credinței creștine, iar noi ar trebui să le asigurăm cadrul propice. Erezia este un pericol doar în măsura în care nu facem nimic. Când nu-i opunem Adevărul, ea este nocivă și distrugătoare. În caz opus, ea nu este decât un catalizator necesar și instructiv.