Preocuparea lui Michelangelo pentru scenele biblice nu poate fi pusă la îndoială. Pictura de mai sus – după cum se poate distinge – redă trei dintre cei mai impozanți regi ai lui Iuda: Asa, Iosafat și Ioram. Făcând parte dintre primii cinci împărați ai lui Iuda (în fond, Regatul de Sud), ei se bucură în textul biblic de o atenție specială. Atât cărțile Împăraților dar și ale Cronicilor sunt extrem de atente cu aceste domnii. Nu putem spune același lucru despre următoarele, unde istoriografia vechitestamentală a fost mult mai telegrafică.
Să-i așezăm așadar în scenă (mai bine spus în pictură). Cronologic, începem cu bunicul Asa. Criticii operei lui Michelangelo ne indică personajul din dreapta, acel bătrânel cu o atitudine paternă. A avut o domnie longevivă (41 de ani) și plină de realizări. A inițiat o reformă religioasă fără precedent, luptând împotriva idolatriei și a imoralității. Acest lucru nu l-a împiedicat să poarte război pe viață cu Baeșa, împăratul lui Israel.
Avem apoi pe fiul Iosafat. Situat în partea opusă (în stânga tabloului), Iosafat are un aer preocupat, o concentrare oarecum scolastică. Cred că imaginea nu e întâmplătoare. Iosafat a dus la bun sfârșit reformele inițiate de tatăl său și a făcut chiar un pas mai departe. Și-a format un nucleu pe care l-a trimis să instruiască națiunea în Legea Domnului. A avut o relație cordială cu cei doi împărați succesivi ai lui Israel: Ahab și Ioram. Cu amândoi a încheiat alianțe (cu primul reprobabilă; cu al doilea acceptabilă); iar pe ansamblu a lăsat în urmă un model frumos.
În fine, iată-l și pe nepotul Ioram. Identificat cu băiatul cel mare din poala bunicului (în extremitatea dreaptă), ne lasă impresia unui infantilism incurabil. Căsătorit cu fiica împăratului Ahab, nepotul lui Asa nu urmează linia bunicului și a tatălui. Ajuns rege la 32 de ani, cu o domnie de 8 ani, Ioram a umblat în calea împăraților lui Israel. Exemplul negativ al socrului (Ahab) a fost mai atrăgător decât cel al tatălui (Iosafat). Pe când dai să te bucuri lecturând biografiile celor doi… te întristezi când ajungi la imberbul nepot.
Câtă istorie încape într-o frescă, nu?! Poate ar trebui să fim mai atenți la biografiile împăraților vechitestamentali. Ne-am face mai înțelepți când le-am cunoaște vulnerabilitățile. Dar, în aceeași măsură, ne-am entuziasma copios când le-am admira culmile. Cred că exercițiul merită!