Dacă Botezul reprezintă un moment crucial în existența terestră a lui Hristos, el constituie, în același timp, preludiul la lucrarea de răscumpărare a omului și a creației, deoarece prin acest act Mântuitorul prefigurează jertfa Sa. Acceptând să Se cufunde în Iordan, în semn de solidaritate cu omenirea ce zăcea sub povara păcatului, Hristos l-a îngopat pe vechiul Adam și a început astfel zidirea unui om nou…
Botezul reprezintă momentul redeschiderii izvoarelor harului, care fuseseră zăvorâte pentru om și pentru toată creația. Procesul de reunificare a creației, scindate prin păcat, se va desăvârși prin Înviere, adică prin biruința definitivă dobândită de Hristos asupra morții și a păcatului; dar începutul său are loc pe malurile Iordanului.
Pătrunderea energiilor divine în cuprinsul lumii create constituie totodată prologul întemeierii Împărăției pe care o va vesti Hristos. Termenul de „Împărăția Cerurilor”, prezent atât în predica Botezătorului, cât și în aceea a lui Iisus, desemnează de fapt noul eon care ia ființă în cuprinsul istoriei o dată cu moartea și Învierea lui Hristos, dar care se va desăvârși numai la sfârșitul veacurilor. În întreaga istorie, ea va rămâne o realitate tainică, putând fi cunoscută numai de ce înzestrați cu o bogată viață duhovnicească; se va afla într-o continuă creștere, tinzând să cuprindă la sânul său tot ceea ce a fost zidit spre viață…
Cele două condiții care par să facă posibil începutul instaurării Împărăției, respectiv prezența Sfântului Duh și înfrângerea duhurilor, au fost îndeplinite la Botez.
Pe malul Iordanului s-a făcut începutul regenerării omului; acolo vechiul Adam a fost îngropat, iar Hristos ieșind din ape a ridicat cu Sine lumea. Procesul nevăzut de restaurare a făpturii, început o dată cu Botezul Domnului, se va desăvârși prin mijlocirea Bisericii, ce va fi întemeiată la Cincizecime.
(Din Iisus Hristos Mântuitorul în lumina Sfintelor Evanghelii, de Natalia Manoilescu-Dinu, Editura Bizantină, București, 2004)