Chiar așa. Bolnavul se numește Mitt Romney, candidatul Partidului Conservator pentru președenția SUA. Sindromul – romnezia – se referă tendința necontrolată de a-l ironiza pe Barak Obama. În plină campanie electorală, înaintea marii confruntări (de luni), Romney nu mai contenește cu ironiile la adresa actualului președinte. Cum săbiile se ascut tot mai tare, iar războiul electoral este tot mai acerb, Obama a declarat: Domnul conservator suferă de o boală. Cred că se numește romnezie.
Evident că preopinentul se joacă pur și simplu cu numele adversarului: Romney – romnezie. Totuși, nu pot să nu sesizez primejdioasa asemănare cu românitate, românism, rom. La prima vedere ai zice că e un soi de frenezie, de elucubrație emoțională, dar se pare că e mai mult decât atât. E o armă electorală extrem de eficientă, care ia ochii electoratului american. S-a folosit de mai toți candidații de-a lungul ultimelor decenii și încă este în uz.
Pe de altă parte, nu pot trece cu vederea creativitatea președintelui american. Prin în cursă pentru un al doilea mandat, cu teama parțial justificată în fața unui eșec, Obama se dovedește un diagnostician de nădejde. Aplombul cu care deja ne-a obișnuit escaladează piscuri retorice încă neatinse. Să arunci în jocul politic termeni exotici despre care doar tu să știi, să reacționezi la ironie cu o mai mare ironie, iată mirajul democratic. În aceste zile aproape tot ce se spune este consumabil și justificat. Când competiția e atât de fierbinte, ce mai contează o romnezie în plus ori în minus. Stările pe care le crează cuvintele (oricât de eliptice ar fi) sunt mai importante decât mesajul lor. Dar… mă opresc pentru a nu deveni și eu un romnezist.