După 20 de ani de la revoluție, după tot atâta timp de explorare în comunismul românesc, lucrarea autobiografică Întoarcerea la Hristos a lui Ioan Ianolide continuă să fascineze. Jurnal și corespondență, cartea se constiuie într-un adevărat tezaur de spiritualitate. Demnitatea este virtutea care ți se arată prima. Dar nu e singura. Galopant și curtenitor vin din urmă și alte virtuți: iubirea de semeni, credința, răbdarea. Pivotal, poziția cheie îi aparține lui Hristos, Mântuitorul lumii.
Asemenea unui material prețios pentru un edificiu spiritual, fragmentele au fost trimise de Ioan la părintele Valeriu Gafencu. Rod al anilor grei de pușcărie (între 1941-1964), cartea este de fapt o confesiune personală. Nici o urmă de infatuare, nici cel mai mic indiciu de falsă modestie. Pagină după pagină totul curge, uneori în cascade răsunătoare, alteori lin și nostalgic.
Întoarcerea la Hristos este dovada că se poate scrie despre suferință și fără încrâncenare, că se pot aduna și din ani aparent pierduți adevărate comori ale sufletului. Atitudinea mereu ofensivă (unde Maiorul Magistrat nu este decât exponentul adversarului) este dozată de cele mai înalte atitudini. Ancorarea în Dumnezeu și întovărășirea cu cei deopotrivă credincioși, iată ingrediente sigure în mijlocul celor mai abjecte torturi.
Senzația mea este că opera lui Ianolide este cercetată lapidar. În anii scurși de după comunism observ o disproporție exegetică între el și ceilalți care au scris din/despre închisorile prin care au trecut. Deși elogiată unanim, ne mărginim la evocari fugare și la citate pe care le plasăm în favoarea propriilor opinii. Avem percă o viziune utilitară asupra unei suferințe trăită cu atâta noblețe de spirit.
Motto-ul lucrării este rezumat în câteva sintagme pline de forță…
Am trăit pentru Hristos, am trăit cu Hristos, am trăit în Hristos. Strig deci din adâncuri: Hristos este Mântuitorul! Hristos lipsește lumii! Deci, toți, oricare ați fi, întoarceți-vă la Hristos!
Să rămânem așadar cristocentrici. Să ne ancorăm nădejdea în Fiul lui Dumnezeu. Alții au făcut-o în situații greu de descris în cuvinte… de ce nu am putea-o face și noi!
Minunat! Foarte bine-venită aceasta „recenzie” Am ghilimelat cuvantul deoarece, ca intindere, se putea scrie mai mult. Dar, e bine! As sugera o recenzie a cartii (dacă tot suntem la aceasta temă) „Din temnite la sinaxare”!
P.S.
(Sunt aproape!!!)
Da, se putea scrie mult mai mult.
Probabil voi reveni si cu alte articole pe acest subiect. Mă pasionează!
(Multumesc pentru sugestie)