Casa i-a fost distrusă de un cutremur teribil. El a supraviețuit ca prin minune. Cu sufletul sfâșiat de durere, se întoarce printre ruine, atingându-le și scotocind. Caută cu febrilitate ceva, deși nu știe exact ce caută. Durerea copleșește orice simț al realității, orice posibil plan. Este ca atunci când facem lucruri pe care nu le conștientizăm, dar o forță nevăzută ne împinge în acea direcție. Mișcările sunt haotice, scopul imediat lipsește, speranța e la pământ.
Însă, dincolo de durere (sau împreună cu ea), supraviețuitorul găsește albumul cu fotografii. Când ceilalți nu mai sunt, când habitatul a fost distrus, când totul se năruie, amintirile pot fi biciuitoare. Pentru cei care trăim în epoca aparatului de fotografiat, aceste imagini sunt uneori singurele care supraviețuiesc. Dar, psihologic vorbind, pe cât te alină pe atât de mult te răscolesc. Lacrimile acestui om o dovedesc din plin. Dodată, fotografiile capătă o valoare incomensurabilă, ținând locul celor ce nu mai sunt. Un album necruțător, dar la care nimeni n-ar renunța vreodată.