Alegeri și/sau lupta cu demonul corupției

A

Iată o ironie la care nu m-aș fi gândit. ONU a declarat ziua de 9 decembrie drept Ziua Internațională Împotriva Corupției, în timp ce noi ne votăm parlamentarii. Ce coincidență sinistră. În timp ce corupția românească irupe te miri pe unde, noi suntem chemați la vot. Desigur că trebuie să mergem. E un drept și o îndatorire civică, fără îndoială. Mă întreb doar: Reprezintă votul ce-l dăm azi o parte a luptei împotriva corupției? Avem pe cine să votăm în așa fel ca această zi să-și atingă scopul?

Ce bine-ar fi să putem răspunde afirmativ. Ce bine-ar fi să găsim pe listele electorale acei oameni care vor încerca să scoată țara din marsmul în care ne-am afundat. Sunt ei pe acolo? Nu sunt în măsură să răspund și nu vreau nici măcar să încerc. Mi-aș dori să fie. Mecanismul democratic a fost conceput pentru a stimula meritocrația, pentru a asigura o anumită flexibilitate actului de conducere. Dar într-o țară bolnavă, ca a noastră, pot funcționa toate acestea cât de cât?!

Orice-ar fi, trebuie să ne ducem la vot. Trebuie să ne învingem apatia atâtor ani de decepții și să ne exercităm una dintre puținele pârghii ce le avem la îndemână. Să mai dăm o șansă democrației noastre șubrede. Încolo, fie mâna Domnului peste întreaga țară. Fie îndurarea Lui peste actul politic și peste cei care-l determină. Încrederea în providența lui Dumnezeu ne este, din nou, pusă la încercare. Să ne arătăm bravi și demni!

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.