Ziua Internațională a Bărbatului

Z

International_Men's_Day_Symbol

Biblia este o carte ce se adresează, în primul rând, bărbatului. Pe de altă parte, tot el trebuie să ia pe umeri grijile familiei și ale societății, să scrie într-un fel istoria. Dumnezeu dialogează cu bărbatul încă din Eden și va continua să o facă până la sfârșitul veacurilor. În această notă, marcată de responsabilitate, aș dori să vă aduc aminte de Ziua Internațională a Bărbatului, sărbătorită an de an la 19 noiembrie.

Istoricul unei asemenea zile datează din anul 1960. Mai ales în presă, deja se discuta despre posibilitatea unei asemenea sărbători care să contrabalanseze cu 8 martie. Inițial s-a propus data de 23 februarie care, din motive neclare, n-a rezistat totuși pe piața evenimentelor. Apoi, undeva după anul 1993, cu opinteli de tot felul, mai multe țări civilizate au validat data actuală. Statele Unite, Anglia, Australia, Danemarca, Ungaria – mai aproape de noi, au recunoscut rând pe rând această zi, încercând s-o organizeze cât mai expresiv.

Ce se urmărește cu această „nouă” sărbătoare? Păi, din câte m-am dumirit, se încearcă promovarea bărbatului într-o variantă completă. Adică, să nu vedem în fiecare bărbat un mic erou, un monument de gentilețe ascuns într-un corp robust, un ins care îngrijește cu responsabilitate de ai săi și se implică activ în treburile cetății. Este un fel de revanșă autumnală a primăvăraticei Zi a Femeii. Astfel ambii sunt reprezentați, în anotimpuri diferite, cu simboluri pe măsură.

Dacă privim în Scriptură, atunci modelul ideal de bărbat este cel temător de Dumnezeu. Am putea să-l așezăm în fruntea listei de mai sus și să-l aplicăm la viața noastră. Prin structura și provocările lui, un bărbat trebuie să fie neînfricat. El trebuie să înfrunte viața cu îndrăzneală și să se avânte în marile bătălii existențiale fără preget. Și totuși, în vâltoarea propriei existențe, el este chemat să aibă o inimă copleșită de reverență în raport cu Dumnezeu. Învrednicit prin creație cu responsabilități uriașe, bărbatul trebuie să caute mereu fața lui Dumnezeu și să trăiască într-o continuă relație cu El. Acolo găsim secretul fericirii și al succesului. Acolo suntem noi înșine, dragi bărbați. Acolo suntem cu adevărat puternici!

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.