Zilele Creației

Nu trebuie să fi student la teologie pentru a te întreba: Câte ore a avut o zi din Genesa 1? Cititorul onest ajunge destul de repede la această dilemă. În căutarea răspunsului unii citesc diverse comentarii sau pur și simplu își întreabă păstorul. Faptul că aflăm despre o seară și o dimineață nu ne lămurește lucrurile până în ultima instanță.

Istoria interpretării zilelor Creației este de o complexistate istorică, aș spune. Avem cel puțin patru teorii care au mers fiecare într-o anumită direcție și care și-au căutat mereu adepți pe măsură. Așadar:

1. Teoria literală

Apărătorii acestei teorii cred că trebuie să vorbim literalmente de 24 de ore. Pentru a ne fi mai ușor cu interpretarea, Dumnezeu ne-a lăsat în mod clar (literal) aceste detalii în primul capitol al Genesei. Comentatori moderni extrem de avizați ca și C.F. Keil și Edward J. Young au pledat în favoarea acestui tip de hermeneutică. Ei susțin că textul nu conține nici un indiciu de limbaj figurativ, ba mai mult, hiperbolizând pasajul îl golim de conținut. Perspectiva este destul de combătută de majoritatea bibliștilor, care – în forme diferite – înclină spre o interpretare mai degrabă alegorică.

2. Teoria restituționistă

I se datorează predicatorului scoțian Thomas Chalmers (1780-1847). Este vorba de o încercare de a armoniza informațiile din Geneza cu noile descoperiri ale vârstei pământului. Potrivit acesteia, cele șase zile nu sunt de fapt zile ale creației, ci zile ale restituirii. Dumnezeu a restaurat edificiul după ce creația originală a avut de suferit. Ce s-a întâmplat? Este vorba de drama subînțeleasă între versetele unu și doi ale primului capitol din Geneza. Așa s-a clădit conceptul de prăpastie între ceea ce făcuse Dumnezeu inițial și degradarea datorată (probabil) aruncării lui Lucifer. Teoria în sine a fost concepută pentru a-i îmblânzi pe oamenii de știință, deși este destul de ușor de demontat. O exegeză riguroasă ne îndepărtează de o asemenea concluzie, deși ea continuă să impresioneze și azi.

3. Teoria concordistă

A apărut în secolul XIX și susține că zilele Genesei reprezintă erele intermitabile și perioadele despre care vorbesc savanții. Este interpretarea cea mai îndrăgită de spiritele elevate, avându-i ca fondatori pe Hugh Miller, J. Dana și J.W. Dawson. În general se pleacă de la etimologia ebraicului yom, care nu s-ar referi la 24 de ore ci la un interval de timp cu o durată nedefinită, probabil o rotație a pământului. Deși nu este atât de ușoară și perfectă pe cât s-ar crede, această teorie merită aprecierea de care s-a bucurat. După cum spune Henri Blocher: Ea traduce o atitudine responsabilă față de revelația primită și cunoștințele dobândite.

4. Teoria literară

Ajunge la aceeași concluzie ca și precedenta, doar că apucă pe o cale diferită. Potrivit aceste ultime interpretări – numită uneori și istorico-artistică – conflictul între extrem se diminuează în mod semnificativ. Totul se rezumă la metaforă și – contrar prejudecăților – datează de pe timpul lui Augustin (sec. IV). Pentru el temporalitatea nu e fizică, ci ideală; iar Zilele Creației nu sunt decât o înșesită îngemănare a naturii angelice cu ordinea creației. Evul Mediu a cultivat și el viziunea în bună măsură (prin Toma din Aquino), până la autori recenți precum: N. H. Ridderbos (Amsterdam), B. Ramm (California), M.G. Kline și D.F. Payne (Anglia).

Sincer, nu știu dacă am lămurit lucrurile s-au le-am complicat mai mult. Versiunea literală dă cele mai puține bătăi de cap, aș zice. Cea restituționistă ne atrage prin caracterul ei speculativ. Teoria concordistă este seducătoare prin caracterul ei conciliant (Biblie și știință). În fine, cea literară ne face cu ochiul datorită unei libertății hermeneutice fără precedent. Pe care o vom alege? Sau trebuie neapărat să ne cantonăm într-o anumită poziție interpretativă? Important este că Dumnezeu a creat totul și El continuă să le țină pe toate în mâna Lui.