Calomnii mitologice este o carte savuroasă. Stilul inconfundabil al lui Octavian Paler te izbește asemenea vântului de toamnă care desprinde frunzele copacilor. Ești purtat spre un tărâm fictiv și mitologic, dar din când în când autorul se confesează cu o sinceritate debordantă. Unul dintre pasaje se referă la convingerile sale religioase. Îl voi reda mai jos fără nici un comentariu. Fiecare cititor va sesiza cu ușurință indecizia lui Paler și suferința pe care această atitudine o produce.
Nu știu dacă există sau nu Dumnezeu, dar mă îngrozește ideea că nu există. Nu pot concepe că lumea din jurul nostru, inclusiv cerul înstelat de deasupra noastră, pune doar probleme de mecanică, de fizică și de chimie. Am, fără să pot explica de ce, un tulbure sentiment al sacrului și atunci când se risipește întunericul nopții, în zori, și când pietrele par întunecate de lumină la amiază. Până și banalii oțetari de dincolo de zidul curții mele au un mister care mă emoționează.
Pe scurt, mă aflu într-o situație ciudată. Nu cred că lumea în care trăim mai e supravegheată de zei, care ne pot pedepsi sau mântui, dar niciun ateu sau liber-cugetător nu mă va convinge că nu există divin. Oricât de rea și de vulgară ar fi lumea din jur.
Extraordinar. E exact ce discutam cu un apropiat zilele trecute. Ca nici un ateu consacrat nu poate convinge de neexistenta Lui Dumnezeu.
Superb. Ce om fascinant…
Fascinat e totusi mult spus. Personajul e relativ simplu.
Simplu e totuşi puţin spus. Personajul e relativ fascinant.
Recunosc! E fascinant!
Si eu recunosc! E simplu (dar nu simplist)! Vă pup domule mircea pantiş (sincer îmi pare rău că cearta noastră virtuală s-a încheiat aşa repede… sau nu :D).
Va continua la Cafenio.