
Cel mai rău lucru este ca intelectul să asculte de senzaţie şi senzaţia să nu asculte de intelect, căci întotdeauna cel mai bun trebuie să conducă, şi cel inferior e dator să asculte şi să fie condus, iar intelectul este superior senzaţiei. Câtă vreme vizitiul îşi stăpâneşte şi-şi conduce caii ţinându-i în frâu, carul va fi dus acolo unde voieşte el, dar dacă animalele îşi vor scutura frâul şi vor pune stăpânire pe car, îl vor târî pe vizitiu după ele, de multe ori, din cauza nestăpânirii şi a pornirilor lor oarbe; se vor prăbuşi în prăpastie, târând tot atelajul, toate ajungând să fie purtate în neorânduială şi să iasă de pe drumul drept. La fel putem spune şi despre o corabie care merge drept, atâta timp cât cârmaciul ţine cârma şi-şi urmează drumul; corabia însă se răstoarnă dacă se porneşte să sufle un vânt potrivnic şi pe mare se înstăpâneşte furtuna.
Deci atâta vreme cât vizitiul sau cârmaciul sufletului, adică intelectul, va stăpâni asupra întregii fiinţe, precum un domn în cetatea sa, viaţa va urma un curs drept, dar dacă senzaţia iraţională va avea întâietatea, o confuzie cumplită va cuprinde fiinţa, aşa cum se întâmplă atunci când sclavii se ridică împotriva stăpânilor.
(Din Comentariu alegoric al Legilor Sfinte după lucrarea de șase zile, de Filon din Alexandria)