Virtuțile teologice: DRAGOSTEA

V

Continuare de AICI și AICI:

Dragostea mă face Dumnezeu, și Tu, o Dumnezeule, Te faci om.

Acolo unde există unul, nu există iubire. Acolo unde sunt doi uniți există doar un simulacru de iubire. Acolo unde trei sunt uniți, există dragoste. Numele Tău este Iubire fiindcă numele Tău este treime în Unitate.

Dacă Tu ai fi fost singuratic, Tu n-ai fi fost dragoste, ci ură. Dacă Tu ai fi fost doime, ai fi o alternare de dragoste și ură. Dar Tu ești o treime și, de aceea, Tu ești iubire și întru Tine nu există nici întuneric și nici alternare.

Dragostea nu cunoaște nici timp și nici spațiu. Ea este în afara timpului și a spațiului. Pentru iubire o zi este ca o mie de ani și o mie de ani ca o zi.

Când sunt unit cu Tine în iubire, nu există nici cer și nici pământ – doar Dumnezeu există. Nu există nici „eu”, nici „tu” – doar Dumnezeu există.

Dragostea are trei ipostasuri: curăție, cunoștință și lumină. Fără curăție dragostea nu este afecțiune, ci egoism și patimă. Fără cunoștință dragostea nu este înțelepciune, ci prostie. Fără lumină dragostea nu e putere, ci slăbiciune. Când patima, prostia și slăbiciunea se împletesc, ele devin iad, ceea ce satanei îi place să numească „iubire”.

Când sufletul meu este o preacurată fecioară, conștiința mea este înțelepciune pătrunzătoare, iar duhul meu este lumină de viață dătătoare, eu sunt o iubire care coincide cu iubirea Ta. Prin dragoste eu te văd pe Tine în mine, și Tu mă vezi în Tine.

Prin iubire eu nu mă văd pe mine, ci doar pe Tine. Prin dragoste Tu nu Te vezi pe Tine, ci doar pe mine.

Dragostea se jertfește pe sine și nu simte că jertfa înseamnă a primi, ci mai degrabă a oferi.

Copiii mei lumești: cuvântul „dragoste” este cea mai profundă rugăciune dintre toate…

O, Doamne, învrednicește-mă de iubirea prin care Tu viețuiești și dai viață.

Fă-mă vrednic de dragostea Ta, o, Doamne, iar eu voi fi liber de toate legile.

Intră cu dragostea Ta întru mine, iar dragostea mă va purta întru Tine.

(Nicolae Velimirovici, fragment din Rugăciuni pe malul lacului,  trad. Paul Bălan, Ed. Anestis, București, 2006, pp. 69-71)

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.