Conștiincios, tenace și pasionat, van Gogh își continuă munca predicatorială. Fratele său urma să afle despre rigorile hermeneuticii și despre marera responsabililtate a cuvântului rostit. Nimic nu trebuia luat ca de la sine înțeles, iar superficialitatea nu-și avea locul. În scrisoarea citată Vincent face chiar o comparație interesantă între predicator și artist. Este vorba de conturarea ideii – vagi la început – care cunoaște același proces și la unul și la altul.
Perseverența este cuvântul cheie. Omul – și mai ales predicatorul – trebuie să depună efort susținut. Riscul plafonării este enorm, dar la fel de mare este și riscul imoralității și a oportunismului. Trebuie luptat împotriva acestor derapaje, iar studiu asiduu este un bun remediu.
După cum veți vedea, sesisăm o anumită înverșunare în cuvintele pictorului-predicator. O înverșunare care s-a născut probabil în interacțiunea cu problemele vieții. La fel de posibil este să fi văzut chiar el oportuniși și parveniți în sfera ecleziastică. Este trist, dar pare adevărat.
Să-l ascultăm… totuși:
Dragă Theo,
Pe drumul pe care mă aflu trebuie să perseverez, însă, dacă nu fac nimic, dacă nu studiez, dacă nu mai caut, sunt un om pierdut. Și atunci, vai de mie! Iată cum văd eu lucrurile: să perseverez, să perseverez, iată ce trebuie să fac.
Dar care e, de fapt, ținta ta, vei spune; ținta aceasta va deveni mai explicită, se va contura încet și sigur, așa cum crochiul se transformă în schiță și schița în tablou, pe măsură ce lucrezi cu mai multă seriozitate, pe măsură ce aprofundeți ideea, vagă la început, prima idee nestatornică și trecătoare, numai dacă aceasta nu devine o idee fixă.
Trebuie să știi și tu că, la predicatori, lucrurile stau întocmai ca la artiști. Există o veche școală academică, cel mai adesea dezgustătoare, samavolnică, nelegiuit de demoralizantă, în fine, și niște oameni purtând dpret platoșă o armură de oțel alcătuită din prejudecăți și conveniențe, oameni care, atunci când ajung la cârmă, împart slujbele după bunul lor plac și, datorit unor intrigi de tot felul, caută să-și suțină protejații și să-i înlăture pe cei de bună-credință. (Iulie 1880)