Fragmentul de mai jos trebuie pus în contextul potrivit. Van Gogh se afla deja de ceva timp în Borinage, unde totul pare sumbru și lipsit de culoare. Deși ninsese înaintea Crăciunului, zăpada este parcă împovărată de minerii care abia își târăsc picioarele. Destul de multă sărăcie și trudă, iată contextul în care pictorul trebuia să-și țină predicile. De câteva ori Van Gogh se plânge de dificultatea de a-i înțelege pe mineri. Trebuie aplicat totul pe înțelesul lor, chiar dacă uneori lucrul acesta nu e prea simplu. El continuă însă să predice cu pasiune. Știe că nu există vocație mai mare decât să fi purtător de mesaj divin.
Dar, să-l ascultăm…
Dragă Theo,
Săptămâna aceasta am comentat un text din Faptele Apostolilor 16.9…
M-au ascultat cu atenție când m-am străduit să-l descriu pe macedoneanul acela, căruia îi era foame și sete de mângâierile Evangheliei și de cunoașterea Dumnezeului celui adevărat. Le-am spus că trebuie să ni-l închiuim ca pe un muncitor pe al cărui chip se citesc durerea, sfuerința și oboseala; ca pe un muncitor printre alți muncitori, la fel de simplu ca și ei, înzestrat cu un suflet nemuritor, și că sufletul acesta al lui îi cerea o hrană nepieritoare, și anume cuvântul divin. Le-am mai spus că Isus Hristos este un învățător în stare să-l aline, să-l mângâie și să-l ajute pe muncitorul care duce o viață grea, cic El este omul tuturor durerilor, cel care cunoaște toate suferințele noastre, cel căruia i s-a spus fiul dulgherului, deși era Fiul lui Dumnezeu, cel care a truid treizeci de ani în umilul atelier al tatălui său pentru a se supune voinței lui Dumnezeu. Dumnezeu nu-i cere omului nimic altceva decât să trăiască, după pilda lui Isus, în umlință, fără a râvni la nimic sublim și fără a crâcni în fața traiului său modest, învățând să fie totdeauna, datorită Evngheliei, blând și cu inima smerită. (Borinage, 26 decembrie 1878)