Greutățile vieții izbesc tot mai tare. Vicent este din ce în ce mai îngrijorat și, uneori, deprimat. Programul de predicare încă merge înainte, dar este previzibil că undeva se va împotmoli. Superiorii săi nu sunt deloc încântați de atitudinea lui exagerat empatică. Se implică în tot felul de acțiuni caritabile care-l depășesc. Un imbold lăuntric îl împinge să-i ajute pe cei săraci și năpăstuiți, iar el găsește cele mai neobișnuite soluții.
Puțină experiență predicatorială, dar o inimă imensă. Van Gogh înțelege cu precocitate lucuri pe care unii predicatori nu le înțeleg niciodată. Omul nu are nevoie doar de predică ci, în condiții grele, de o mână întinsă. Cuvântul și fapta trebuie să meargă împreună. Oare câți mai gândim azi atât de departe?! Vicent a plătit prețul acestei atitudini. A fost mereu înțeles greșit, iar negativismul din jur l-a afectat destul de mult.
Scriindu-i fratelui, pictorul-predicator încearcă indirect să se consoleze. Sfătuindu-l pe el, se încurajează pe sine. Gândul la Dumnezeu este singurul deziderat. Nimic nu trebuie să înlocuiască această devoțiune. Oricare ar fi prețul acestui gând, el trebuie plătit. Puțini oameni reușesc, dar merită încercat. Să rămâi smerit dar în același timp plin de sevă spirituală, ce poate fi mai frumos. Indiferent de părerile celorlalți, adevăratul creștin pășește înainte nestingherit…
Dragă Theo,
Fericit cel ce crede în Dumnezeu, căci acela până la urmă va învinge toate greutățile vieții, chiar dacă va avea de întâmpinat suferință și amărăciune.
Cel mai bun lucru este să păstrezi viu în orice împrejurare, în orice loc și oricând, gândul la Dumnezeu, și să-ți dai silința să ajungi la deplina Lui cunoaștere. E bine să stăruiești în a crede că totul e minunat, mai minunat decât am putea noi înțelege, căci acolo se află adevărul. E bine să-ți păstrezi sensibilitatea, bunătatea și simplitatea inimii, deși uneori trebuie să ascunzi toate astea, căci adesea e necesar; e bine să cunoști temeinic lucrurile care le rămân ascunse ochilor prudenți și rezonabili, dar care te apropie în mod firesc de oamenii săraci și simpli, de femei și copii. Căci ce poți învăța, care să fie mai de preț decât ceea ce a dăruit Dumnezeu de la sine oricărui suflet omenesc, ceea ce trăiește, iubește, speră și crede în străfundul fiecărui suflet, afară numai dacă acest ceva nu a fost nimicit cu bună știință. (Amsterdam, 3 aprilie 1878)