
În Hristos, întreaga viață, timpul, istoria, cosmosul însuși au devenit așteptare, pregătire, speranță, înălțare. Hristos a venit; Împărăția însă trebuie să sosească! În „această lume” noi putem doar anticipa slava și bucuria Împărăției, dar, ca Biserică, părăsim această lume, în duh, și ne întâlnim la masa lui Hristos, unde, în taina inimii noastre, contemplăm splendoarea Sa și lumina Sa necreată. Această anticipare ne este dată ca să putem dori și iubi și mai mult Împărăția, pentru o mai desăvârșită comuniune cu Dumnezeu în „ziua cea neînserată” ce va să vină. Și, de fiecare dată, în anticipare, gustând „pacea și bucuria Împărăției”, ne întoarcem în această lume și ne regăsim pe lunga, știuta și dificila cale. De la sărbătoare ne întoarcem la post – pregătire și așteptare. Așteptăm seara acestei lumi, care ne va face părtași la „bucuria strălucirii sfintei slave a lui Dumnezeu”, părtași la începutul care nu va mai avea sfârșit.
(Din Postul Mare. Pași spre Înviere, de Alexander Schmemann, publicată inițial în 1987, ed. rom. 2013, pp.