Hyperlinkurile modifică de asemenea experiența noastră mediatică. Linkurile sunt, într-un anumit sens, o variațiune a aluziilor textuale, a citatelor și a notelor de subsol care au fost, atâta vreme, elemente obișnuite ale documentelor. Însă efectul lor asupranoastră în timp ce citim nu este același. Linkurile nu ne identifică numai lucrările înrudite sau suplimentare; ele ne propulsează către ele. Ele ne încurajează să ne scufundăm într-o serie de texte și să ieșim din ele mai curând decât să dăruim atenția noastră susținută unuia dintre ele. Hyperlinkurile sunt concepute să ne distragă atenția. Valoarea lor ca instrumente de navigație este inextricabil asociată cu distragerea atenției pe care o cauzează. (…) Atașamentul nostru față de un anumit text devine mai firav, mai pasager. Căutările conduc și ele la fragmentarea lucrărilor online. Un motor de cătuare ne atrage frecvent atenția asupra unei anumite părți din text, câteva cuvinte sau propoziții de acută relevanță pentru indiferent ce căutăm în momentul respectiv, deși oferă slabe îndemnuri de a parcurge lucrarea pe de-a-ntregul. Atunci când căutăm ceva pe web nu vedem pădurea. Nu vedem nici măcar copacii. Vedem rămurele și frunze. Pe măsură ce companii precum Googla și Microsoft perfecționează motoare de căutare pentru conținut video și audio, și mai multe produse suferă fragmentarea deja caracteristică pentru operele scrise. Combinând multe tipuri diferite de informații pe un singur ecran, netul multimedia fragmentează mai departe conținutul și ne distrage atenția.
(Din Superficialii: efectele internetului asupra creierului uman,
de Nicholas Carr, Publica, București, 2012, p. 125 și urm.)