Viața ca interogație permanentă

V

Întoarcerea spre tine însuți nu este o poveste ce-o auzi la alții sau vreo găselniță filosofică. Nici vorbă! Introspecția curentă este un mod de viață, mai ales pe măsură ce orizontul cultural se lărgește. Luând act de propria-ți existență, confruntat cu evenimentele inerente și dialogând cu semenii, descoperi că nu ești singur pe lume. Mai mult, simți tot mai acut presiunea unui răspuns, unei raportări adecvate. Pe acest fond se naște întrebarea: Cine sunt eu– iar această întrebare dă și titlul cărții lui Richard David Precht (Litera, București, 2012).

După cum ne lămurește subtitlul, este vorba de O călătorie prin mintea ta, acolo unde se dă întreaga bătălie. Spre deosebire de animale, omul este conștient de propria-i existență. Faptul acesta e și bine și rău în același timp. Pe de o parte, el se poate bucura de statutul superior în interiorul Creației; pe de alta, are suficiente motive să se întristeze văzându-și limitele. Situat între Creator și creaturile inferioare, el este într-o continuă dispută cu sine însuși, într-o continuă căutare a sensului. Cam aceasta este premiza de la care pornește și eruditul autor german. El reușește o vulgarizare ilustră a marilor concepte, o prezentare succintă și atrăgătoare a marilor gânditori.

Două sunt – în opinia mea – punctele de forță ale volumului. Primul: caracterul cuprinzător al subiectelor alese. Întreg materialul se structurează pe trei întrebări ajutătoare: Ce pot să știu? Ce trebuie să fac? Ce pot să sper? Întreaga semantică a vieții este inclusă în această întreită interogație. După cum se observă, prima are legătură cu felul în care eu mă privesc pe mine, a doua cu angajamentul meu volitiv, a treia cu atitudinea față de viitor. De aici o serie întreagă de stări (anxietate, euforie, certitudine etc.), acțiuni (rebeliune, pragmatism, devotament etc.) și, în fine, așteptări (viața de apoi, sfârșitul lumii etc.).

Al doilea punct de forță este bogăția mărturiilor. Fără a se formaliza, autorul introduce în cele 350 de pagini zeci de personalități care – de-a lungul ultimelor secole – au avut ceva de spus omenirii. Cu o concizie greu de egalat, el reușește și microbiografii, dar prinde și filonul ideatic al personajului. Schopenhauer, Nietzsche, Mach, Bentham, Singer și mulți alții sunt chemați să depună mărturia propriilor idei. Precht nu abuzează de bunăvoința cititorului. Nu oferă mai multă informație decât are nevoie tema și ține mereu cont de caracterul pestriț al celor ce-i vor devora cartea. Nu este, prin urmare, întâmplător masivul succes ce l-a avut (și continuă să-l aibă).

O concluzie ar putea fi următoarea: Cartea nu aduce noutăți absolute, ci reașează întrebările potrivite înaintea răspunsurilor. Citind-o îți dai seama că a fost scrisă (și) pentru tine. Indiferent din ce direcție te apropii de ea, o vei găsi cu adevărat savuroasă. Nu ești dădăcit deloc, ba dimpotrivă ești stimulat să cauți mai departe. Precht are meritul de a ridica aceleași probleme, dar într-o manieră bine articulată și temeinic argumentată. Pe scurt: o delectare!

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.