„Vezi să nu faci făgăduințe care depășesc hotarele vieții tale! ”

V

Să omorâm cugetul trupului, care nu poate să se supună legii lui Dumnezeu, ca să se nască în noi puternic cugetul Duhului, prin Care ia naștere viața și pacea. Să ne înmormântăm cu Hristos, Care a murit pentru noi, ca să și înviem împreună cu Cel ce ne-a adus învierea.

Pentru fiecare din faptele din viață este potrivit un anumit timp; un anumit timp pentru somn, un anumit timp pentru veghe; un anumit timp pentru război, un anumit timp pentru pace. Dar întreaga viață a omului este timp pentru botez. Nici trupul nu poate trăi fără să respire și nici sufletul nu poate ființa fără să cunoască pe Creatorul său; că necunoașterea lui Dumnezeu este moartea sufletului. Cel care n-a fost botezat nu-i luminat; iar fără lumină nici ochiul nu poate vedea cele ale sale, nici sufletul nu poate contempla pe Dumnezeu. Orice timp al vieții este potrivit pentru mântuirea prin botez: noaptea, ziua, în orice ceas, în orice clipă, chiar cea mai scurtă clipă. Dar cu mult mai potrivit este timpul înrudit cu semnificația botezului. Și care timp ar fi mai înrudit cu botezul decât ziua Paștelui? Această zi este pomenirea învierii Domnului; iar botezul ne dă putința învierii. În ziua învierii, deci, să primim harul învierii. Pentru aceea Biserica cheamă de mult timp cu predică puternică pe fiii ei, ca să nască în această zi pe cei pentru care demult a simțit durerile nașterii și să guste, după ce i-a înțărcat de la cuvintele catehezei, hrana tare a dogmelor.

Din copilărie ai fost catehizat și încă nu îmbrățișezi adevărul? Ai învățat mereu și n-ai ajuns încă să știi? Toată viața ta ai ispitit și ai iscodit până la bătrânețe! Când ai să te creștinezi? Când vom cunoaște că ești de-al nostru? Anul trecut așteptai anul acesta; acum iarăși amâni pe la anul. Vezi să nu faci făgăduințe care depășesc hotarele vieții tale! Nu știi, omule, ce va naște ziua de mâine! Nu îngădui lucruri ce nu sunt în puterea ta! La viață te chemăm, omule! Pentru ce nu răspunzi la chemare? Ești chemat la împărtășirea bunătăților. Pentru ce treci cu vederea darul? Împărăția cerurilor este deschisă.

(„Omilia a XIII-a. Îndemnătoare la Botez”, rostită de Vasile cel Mare, tradusă de D. Fecioru și consemnată în PSB vol. 17, București, 1986, p. 488-489)

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.