Venit-au păstorii, venit-au magii… venit-am și noi

V

Taină străină și minunată văd! Cântecele păstorilor răsună în jurul urechilor mele. Nu răsună o cântare lipsită de noimă, ci ei înalță cântare cerească. Îngerii cântă, Arhanghelii psalmodiază, Heruvimii înalță imnuri, Serafimii proslăvesc. Toți prăznuiesc văzând pe Dumnezeu pe pământ și pe om în ceruri, pe Cel de sus, jos, din pricina tainei întrupării, pe cel de jos, sus, din pricina iubirii de oameni.Taină străină și minunată văd! Cântecele păstorilor răsună în jurul urechilor mele. Nu răsună o cântare lipsită de noimă, ci ei înalță cântare cerească. Îngerii cântă, Arhanghelii psalmodiază, Heruvimii înalță imnuri, Serafimii proslăvesc. Toți prăznuiesc văzând pe Dumnezeu pe pământ și pe om în ceruri, pe Cel de sus, jos, din pricina tainei întrupării, pe cel de jos, sus, din pricina iubirii de oameni. Astăzi Betleemul calcă pe urmele cerului. În locul stelelor primește pe îngeri cântând, în locul soarelui face loc Soarelui dreptății. Nu te întreba cum, căci unde vrea Dumnezeu se biruiește rânduiala firii. A voit, a putut: s-a pogorât, a mântuit. La Dumnezeu toate merg mână în mână. Astăzi Cel ce este se naște, Cel ce este se face ceea ce nu era. Este Dumnezeu și se face om, fără să înceteze a mai fi Dumnezeu. Nu S-a făcut om îndepărtându-se de dumnezeire, și nici nu s-a făcut din om Dumnezeu încetul cu încetul ci, Cuvânt fiind, datorită nepătimirii Sale S-a făcut trup, rămânându-I neschimbată firea.  Venit-au împărați, care s-au minunat de cerescul Împărat, cum a venit pe pământ fără Îngeri, fără Arhangheli, fără Tronuri, fără Domnii, fără Puteri, fără Stăpânii, ci mergând pe o cale străină și neumblată, a ieșit dintr-un pântece nepângărit, fără să lase pe îngeri lipsiți de ocârmuirea Lui și fără să iasă din dumnezeirea Sa prin întrupare. Venit-au împărați ca să se închine Împăratului ceresc al slavei. Venit-au ostașii ca să slujească Arhistrategului puterii. Venit-au femeile ca să vadă pe Cel născut din femeie și să prefacă în bucurie întristările femeii. (…) Și, ca să spun pe scurt, venit-au toți păcătoșii ca să vadă pe Mielul lui Dumnezeu Care ridică păcatul lumii, magii daruri aducând, păstorii binecuvântând, vameșii evanghelizând, femeile păcătoase miruri purtând, samariteanca de izvorul apei însetând, canaaneanca credință neîndoielnică având.  Când toți aceștia saltă, vreau să salt și eu, vreau să dănțuiesc, vreau să prăznuiesc. Nu dănțuiesc lovind coardele alăutei, nu scutur în vânt toiagul împodobit în foi de viță, nu suflu din fluier, nu aprind făclii, ci în locul instrumentelor muzicale port scutecele lui Hristos. Acestea-mi sunt nădejdea, acestea-mi sunt viața, aceasta-mi este mântuirea, acestea-mi sunt fluierul, acestea-mi sunt cetera. De aceea și vin pe acestea purtându-le, pentru ca prin puterea lor luând tăria cuvintelor să spun cu îngerii: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu”, iar cu păstorii: „Și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Dar ce să spun, ce să grăiesc? Minunea mă înspăimântă. Cel Bătrân de zile S-a făcut prunc. Cel care stă pe tron înalt și preaînălțat este așezat în iesle. Cel de nepipăit, Cel simplu, Cel necompus, Cel netrupesc este cuprins de mâini omenești; Cel care a rupt legăturile păcatului este înfășat în scutece, pentru că vrea asta. Vrea să prefacă necinstea în cinste, vrea să îmbrace cu slavă pe cel neslăvit, vrea să arate chip de virtute pe cel supus ocării. De asta ia trupul meu, ca să-mi dea Duhul Lui. Îmi dă și-mi ia ca să-mi dea vistierie de viață. Îmi ia trupul meu ca să mă sfințească. Îmi dă Duhul Lui ca să mă mântuiască. Dumnezeu a venit pe pământ și omul în cer s-a suit. Toate s-au împreunat. A venit pe pământ, întreg fiind în ceruri. Dumnezeu fiind, S-a făcut om fără să-nceteze a fi Dumnezeu. Cuvânt nepătimitor fiind, S-a făcut trup. S-a făcut trup pentru ca să Se sălășluiască întru noi. Dumnezeu nu S-a făcut, ci era. De asta S-a făcut trup, ca să-L primească ieslea pe Cel pe care nu-L încăpea cerul. De asta S-a așezat în iesle, ca să primească hrană de copil de la Maica-Fecioară, Cel care hrănește lumea. De asta Părintele „veacului ce va să fie” este ținut ca prunc la sân în brațe feciorești, tocmai pentru ca și magii să se poată apropia de El. Acestuia, dar, lui Hristos Cel care face trecerea prin cele fără de trecere, să-I înălțăm slavă, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, acum și pururea și-n vecii vecilor. Amin!

(Cuvântare la Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos,  de Ioan Gură de Aur)

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.