Sfânta Scriptură se pretează, din punct de vedere metodic, unor abordări dintre cele mai diverse. Poți privi spre text prin multe lentile. Vechiul Testament, ca parte consistentă a ei, nu se sustrage acestui demers, iar studiile de specialitate au arătat-o cu prisosință. Bogăția de idei, stiluri și personaje transformă această parte a Bibliei într-un univers deopotrivă istoric și spiritual.
Pe acest drum a pornit și Hans Urs von Balthasar(1905-1988) atunci când și-a propus să scrie despre Slava lui Dumnezeu. Lucrarea – dispusă pe șapte volume – își propune să construiască o estetică teologică, trecută ea însăși prin focul conceptualizării și a istoricității bine articulate. Abia volumul al șaselea se ocupă – în sfârșit – de Vechiul Testament, oferit nouă de editura Galaxia Gutenberg (Târgu Lăpuș, 2019) în reușita traducere a Mariei-Magdalena Anghelescu.
Reputatul teolog elvețian nu-și propune să scrie o teologie a Vechiului Testament. Lentila lui este mult mai precisă, decupând din întregul demers doar noțiunea de „slavă a lui Dumnezeu” în această parte a Scripturii. În consecință, cărțile veterotestamentare, ca și evenimentele importante, sunt investigate din perspectiva slavei lui Dumnezeu. Sistematic vorbind, Vechiul Testament conține trei idei fundamentale: slava (care întotdeauna precedă cuvântul rostit), imaginea(prin caracterul iconic al creației) și harul(descris în termenii legământului). Aceste evenimente primordiale sunt urmate, invevitabil, de neascultarea poporului și strigătul profeților; pentru a face loc – de-a lungul istoriei – acelei perioade pe care autorul o numește „lungul crepuscul”. Este vorba de întreaga teologie post-exilică și a atmosferei în care s-au scris cărțile necanonice, foarte importante și ele pentru a înțelege destinul unui popor și de a percepe corect evenimentul Întrupării lui Hristos.
Cartea cuprinde, așadar, multiple elemente de teologie biblică, plasate natural în istoria națiunii lui Israel. Este o călătorie prin Vechiul Testament, dar o călătorie cu ghid. Mereu ți se atrage atenția asupra esențialului. N-ai voie să pierzi din vedere drama relației dintre Dumnezeu și om, dar nici neputința perpetuă a celui din urmă de-a înțelege propria vocație. O recomand cu prisosință celor care studiază (sau au studiat) teologia, pentru că dascălii lor o vor fi citit deja (sper). Balthasar scrie bine, plăcut și reconfortant. Cartea poate fi și un antidot celor care cred că teologia este o știință plictisitoare și neatractivă.