De la un an la altul aud despre degradarea învățământului universitar românesc (și chiar european). Încă nu înțeleg de ce reducerea studiilor universitare la trei ani pare favorabilă. Dimpotrivă! Pe lângă scurtimea îngrijorătoare, asistăm la o superficialitate crasă. Nu luăm excepțiile în discuție. Nu pun la îndoială pasiunea și erudiția unei minorități de dascăli adevărați. Dar, în rest, mecanismul e din ce în ce mai putred, iar rezultatele se văd cu ochiul liber.
Mi-aș rezema întreaga analiză pe un fragment din Thomas Hobbes care, în 1651, scria următoarele:
Întrucât universitățile sunt izvoarele doctrinei civile și morale din care predicatorii și lumea bună scot apa pe care o află și stropesc cu ea norodul, fără îndoială că trebuie să avem mare grijă ca acea apă să nu fie pângărită nici de veninul politicienilor păgâni, nici de incantația duhurilor amăgitoare.
Pericolele, așadar, veneau din două părți: dinspre politicieni și dinspre eretici. Cum laicizarea părea pe atunci mai mult un vis decât o realitate, universitățile erau mult mai clar aservite diferitelor orientări. Și acum lucrurile stau la fel, doar că aservirea și-a schimbat sensul. Virulența campaniilor electorale și seducția ateismului cu pretenții docte, fac din marile universități adevărate forme de risc. Fluturata independență este pentru naivi, nu pentru cei care fie au trecut printr-o facultate, fie au tangență cu mediul. Veninul și incantația reprezintă pericole mereu prezente în învățământul superior. Ideologiile politice sau religioase se propagă cu repeziciune în rândurile studenților și își găsesc uneori în profesori partizani redutabili.
Cu atât mai mult, Biserica trebuie să-și continue drumul apolitic. Ea trebuie să lupte – ca și instituție divină cu mandat pământean – pentru promovarea unei asemenea atitudini. Sătui de presiunile politico-ideologice ale vremii, universitarii trebuie să găsească în Biserică un spațiu neangajat și deschis. E o datorie să fim așa, e un scop înalt!