Sintagma îi aparține lui Ignație Teoforul, unul dintre apologeții primelor două veacuri creștine. A ajuns până la noi prin epistolele sale trimise mai multe comunități cum ar fi cea efeseană sau magneziană. Ignație este primul scriitor creștin care introduce în terminologia creștină cuvinte noi, ce vor fi acceptate în sensul dat de el de întreaga creștinătate. (D. Fecioru) La o simplă citire a textelor ignațiene poți observa curajul gândirii acestui urmaș apostolic, precum și inovațiile aduse.
Epistolele lui Ignație, pe care ni le-a transmis și altele pe care le avem la noi, vi le-am trimis, așa cum ați cerut; ele sunt alăturate acestei epistole, din care veți putea scoate mari foloase, că ele cuprind credință, răbdare și toată zidirea în Domnul Isus – scria contemporanul lui, Policarp. O frumoasă conlucrare și apreciere între cei doi. O relație care spune ceva despre calitățile inimii. Chiar și sub aspect lingvistic Iganție a fost destul de curajos. Ed. Norden scria: Fiecare cuvânt respiră o personalitate extrem de puternică, marcată de o valoare uimitoare; nu se poate imagina ceva mai personal. Stilul este la fel, violent, pasionat, fără a se îngriji de formă. Nici o scriere a timpului n-a forțat limba cu o mai suverană independență.
În Epistola către magnezieni există un paragraf ce discută spinoasa problemă a mândriei. La fel ca în vremurile noastre și atunci erau oameni care se semețeau să pună la îndoială divinitatea lui Hristos și chiar să se vadă mai presus de ceilalți. Ignație încearcă să-i pună față în față cu istoricitatea existenței lui Hristos.
Iar aceasta, iubiții mei, nu pentru că am aflat că unii din voi sunt așa, ci, ca unul mai mic decât voi, vreau să vă feresc să nu cădeți în undițele slavei deșarte, ci să fiți încredințați de nașterea, de patima și de învierea care au fost pe timpul guvernării lui PIlat din Pont. Toate acestea au fost cu adevărat și sigur desăvârșite în Isus Hristos, nădejdea noastră, de care facă Dumnezeu ca nimeni din voi să nu se depărteze.
Inedită metaforă. A nu cădea în undițele slavei deșarte sugerează ideea de ademenire. Infatuarea este ceva ce dă târcoale și, culmea, are puncte de atracție. Dacă pescarul mizează pe instinctul peștelui; diavolul mizează și el pe natura coruptă a omului. Tocmai de aceea povața și vigilența sunt două elemente indispensabile. Să-ți poți păstra o bună igienă spirituală, iată o cale sigură și de dorit. Să mergem pe ea și atunci nu vom fi prinși în amintita undiță ignațiană.