Iosafat, împăratul lui Iuda, a fost unul dintre cei mai mari reformatori ai Vechiul Testament. Cărțile istorice – în special 2Cronici – descriu viața acestui împărat în culori vii și favorabile. Preum tatăl său Asa, Iosafat a căutat pe Domnul cu toată inima, a stârpit idolatria și a chemat la supunere față de Lege. În al treilea an al domniei, după ce își câștigă suficientă autoritate, Iosafat a rânduit niște oameni care „să se ducă să învețe pe oamenii din cetățile lui Iuda” (2Cr. 17.7). Aceștia au învățat „având cu ei cartea legii Domnului” (v. 9), străbătând toate cetățile Regatului de Sud. Nume care acum nu mai înseamnă aproape nimic – recum Ben-Hail, Obadia, Zaharia, Nataneel și Mica – reprezentau pe atunci o echipă misionară în toată puterea cuvântului. Credincioșia, cunoașterea și prestanța lor i-au transformat în învățători ai națiunii, care răspândeau voia lui Dumnezeu. Niciuna dintre cetățile importante n-a fost ocolită, pentru că toți aveau nevoie să audă.
După cum citim în textul biblic, efectele n-au întârziat să apară. Lentoarea spirituală a fost depășită, standardul moral a crescut, iar receptivitatea oamenilor la fel. Inițiativa lui Iosafat s-a dovedit cu adevărat inspirată, iar rezultatele n-au întârziat să apară. Bunăvoința Domnului și-a făcut simțită prezența pe toate planurile, iar poporul a fost revigorat. Echipa de învățători era secondată așa cum se cuvine de o mână de leviți, iar acțiunea a fost reușită. Întregul episod poate fi văzut ca o lumină ce strălucește în întuneric, o oază ce se ivește în deșert sau o briză de seară ce te răcorește după o zi toridă.
Aceste detalii m-au impresionat de-a dreptul. Am încercat să-mi imaginez mulțimi de evrei ascultând cum li se explică Legea lui Moise. Am încercat să le citesc pe fețe curiozitatea, entuziasmul și satisfacția. Făcând acest exercițiu, fără să vreau, m-am gândit la noi, acum. Oare câți iosafați mai avem? În vremuri tulburi și indecise, când teama anulează speranța și îndoiala zădărnicește credința, avem mare nevoie de fundamente. Trăim inclusiv o criză a vocațiilor, nu doar una morală. Prea multă poveste bântuie pe la amvoanele noastre, prea multă superficialitate. Tot felul de inși, unul mai vanitos decât altul, încearcă să ne surprindă în fel și chip. Telentul și perspicacitatea țin loc adesea de inspirație și argument. Textele biblice devin adesea niște pretexte necesare, pentru ca cei de la microfon să se poată pune în evidență. Legea pare a nu mai fi nici în mâna celor care predică, dar nici în inima lor.
Urmașii lui Iosafat sunt totuși diferiți. Niciodată nu trimit în misiune oameni nepregătiți și apatici. Ei au înțeles că pasiunea este o condiție fundamentală a reformei. Au priceput că nu există magie, ci doar puritate, cunoaștere și abnegație. Oamenii se afundă pe zi ce trece în ignoranță și păcat pentru că cei cățiva au dezertat de la posturi. Unde ești tu Iosafat să mai suni din goarnă? Dar dacă suni, nu suntem noi oare prea departe pentru a te mai auzi?! Să trimitem și să ne lăsăm trimiși, să folosim libertatea ce (încă) o mai avem și să răspândim Cuvântul curat al lui Dumnezeu oriunde.
recum