Un suspin numit: DAVID DRĂGAN

U

Am cunoscut familia Drăgan încă din anii studenției. Mai ales pe primii dintre copii i-am cunoscut chiar mai bine, fiind implicați în biserică. Este vorba de Biserica Penticostală Filadelfia din București, unde am fost ordinat atât diacon cât și prezbiter. Tatăl, Doru Drăgan, este unul dintre slujitorii laici demn de mult respect. Am avut de-a lungul șederii mele în București multe și fructuoase discuții. Pasionat de Scriptură și de cunoaștere în general, omul acesta alături de soția lui și-a crescut copiii într-o atmosferă propice. David (al treilea copil) a fost și el trat cu aceeași atenție și delicatețe.

Pretinsa posedare a lui David (indicată de acest bilet de adio) face din o banală plecare la munte o dramă în desfășurare. Sunt câteva zile de căutări fără rezultate. Părinții au fost deja în Valea Prahovei și (din câte am auzit) s-au întors înapoi la București. Căutările continuă în condiții grele și cu un așteptări tot mai reduse. Presimțiri negre se înfiripă în inimile celor apropiați, speranțele se spulberă cu fiecare zi, durerea crește.

Dincolo de amănuntele acestui caz, doresc pe această cale să vă chem la rugăciune. Această familie cu adevărat specială și temătoare de Dumnezeu are nevoie de noi. Le putem fi alături prin rugăciune. Nu știm unde și ce se întâmplă cu David, însă avem un Dumnezeu mare și atotștiutor. Numai el știe ce s-a întâmplat în mintea și inima lui David, ce presiune și confuzie spirituală a fost acolo. În mâna Lui este viața noastră, deci să zidim un altar – un altar al rugăciunii. Să ne asculte Dumnezeu și să aducă izbăvire și aici.

comentarii

  • Multumesc pentru aprecierile facute si pentru sustinerea in rugaciune,de care avem nevoie,ca aerul.Dumnezeu este cel care ne va sustine sa putem trcem prin cea mai de jos prapastie a umrei mortii.

    • Nu aveți pentru ce, frate Doru.
      Nu cred că am făcut decât ce trebuia. Să vă de-a Domnul putere și biruință. Să auzim vești bune.

      • Din păcate nu am informații valide în acest sens. De îndată ce le voi avea, iar familia încuviințează, nu voi pregeta să vă informez.

  • Ne alaturam si noi familiei Dragan din Bucuresti, iar diseara la timpul de rugaciune vrem sa avem un moment special de rugaciune cu intreaga biserica pt David Dragan.
    Intr-o situatie asemanatoare cu aceasta, versetul 4 din 1Ioan cap.4 ne-a adus multa mangaiere!
    Biserica Maranata Udine

    • Alese mulțumiri, Daniel.
      Ești un slujitor de nădejde și un om cu inimă.
      Voi transmite mesajul tău fratelui Drăgan în caz că nu-l citește aici.
      Fii binecuvântat.

  • Ghita multumesc pentru articolul scris.

    Familia Dragan a avut un mare impact si in viata mea si de la Doru si Beti am invatat inca din adolescenta sa iubesc studiul Scripturii…de la Doru am invatat ce inseamna studiu si cum sa iubesc Cuvantul Domnului iar de la Beti am invatat tot ce stiu acum despre Scoala Duminicala si despre dragostea pentru copii. Nu voi uita niciodata clipele petrecute impreuna cu ei…si daca sunt ceea ce sunt acum este pentru ca Dumnezeu i-a adus in viata mea.

    Scumpa familie Dragan eu si familia mea ne rugam pentru dvs. fie ca Dumnezeu sa fie alaturi de voi toti in aceasta perioada. Dumnezeu sa ii poarte de grija lui David si El sa ii dea protectie fizica, spirituala si emotionala.

    Va purtam in rugaciunile noastre!

    Fiti binecuvantati!

    • Sunt încântat să vă știu alături de familia Drăgan. Dăruirea, seriozitatea și dragostea lor dezinteresată a atins mulți oameni. Mă bucur că și tu Magda ești unul dintre acești oameni. Să ne asculte Dumnezeu!

  • 23 iulie ,2012
    Detroit,USA

    As dori sa spun ca am fost foarte surprins de cele auzite,caci cunoastem familia Dragan de aproape 30 de ani, si nu pot sa spun decit ca am cele mai bune impresii despre ea. Am petrecut mult timp impreuna la studiul bibliei si in rugaciune, si am invatat multe lucruri bune de la dinsii caci eram mai nou in credinta atunci. As dori sa spun doar ca ma alatur celorlalti frati si surori in rugaciune si sprijin pentru familia Dragan
    Domnul sa va sprijine si sa va intareascu
    Cu dragoste frateasca

    Dan si Claudia Colfescu

    • Mă bucur să aflu că persoane dragi familiei Drăgan îi sunt alături.
      Domnul să vă binecuvinteze!

  • Multumesc tuturor celor ce se roaga pentru Lucian si familie si pentru cuvintele de mingaiere si inbarbatare.Am scris fr.Ghita pe larg despre Lucian.A fost dat in urmarire nationala si internationala,dar nu avem nici o informatie.Avem un timp de rugaciune concentrata de la 21,30 la21,45 in care,in Numele Domnului Isus,sub ocrotirea singelui Domnului,orice influenta a intunericului sa plece,iarTatal Nostru,sa-si cheme fiul sau Lucian,iar el sa inteleaga glasul blind si plin de dragoste a Lui Dumnezeu.Fr.Ghita poate sa scrie si sa comenteze despre aceasta situatie.

  • DA!!!!
    Luci a venit acasa!!!
    Multumim, Dumnezeu, ca ne arati, inca odata cat de mare esti Tu si cat de mici suntem noi.

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.