Mărturia ce-o veți citi îi aparține Lenei Constante, una dintre eroinele neamului. Ca niște ecouri, vocile unor astfel de oameni ar trebui să ne tulbure și acum…
Sufeream de constipație. Din cauza sărăciei alimentare. Hrana zilnică era absolut neîndestulătoare. Aparatul digestiv o păstra cât mai mult timp posibil. Storcând din ea tot ce se putea stoarce. Eliminând doar mărunțișurile total indigeste. Evacuarea acestor sâmburi, pietre mici, tari și negre, era înceată și anevoioasă. Mi s-a întâmplat să n-o pot face zece zile de-a rândul. De altfel, nici măcar timpul necesar nu îl aveam. După câteva secunde, paznicul mă grăbea strigându-mi să ies. În vestibulul closetului se afla o chiuvetă minusculă. Tot în fugă, îmi spălam mâinile și fața. Din lipsă de timp, nu reșeam întotdeauna să-mi clătesc cârpa. Un prosop de pânză era agățat de un cui. Un singur prosop pentru toată închisoarea. Mai mult de cincizeci de celule.