Am trăit s-o vedem și pe asta…
Un amestec de metal și beton, o statuie ce se numește Isus Regele. Se înalță peste orășelul polonez Swiebodzin și reprezintă cea mai mare statuie de-a lui Isus (33m). Cu soclu și coroană cu tot însumează nu mai puțin de 51 de metri. Coroana este din aur masiv, lungimea mâinilor de 6 metri, în timp ce anvergura brațelor de 24. A costat aproximativ 1,2 milioane de euro și este opera preotului Sylwester Zawadzki. La ridicarea statuii preotul afirma că acest monument reprezintă apogeul vieții sale pe care a ales să o dedice lui Dumnezeu.
Dacă luăm aceasta statuie prin comparație cu cele precedente (Bolivia, Rio de Janeiro), atunci putem fi entuziasmați: avem un Isus tot mai mare. Cât de impunător este Isus care – în lumina monumentelor – trece prin diferite ipostazieri. La Rio este Isus Mântuitorul, în Bovilia este Isus al Concordiei, iar în Polonia este Isus Regele. Am putea spune că Isus crește tot mai tare de la o statuie la alta… Mai mult, personalității Sale i se imprimă sensuri teologice noi.
Nu vreau să fiu prea caustic, dar totuși… Atâția bani strânși pentru un munte de beton?! Sigur, n-au fost furați, dar se putea face altceva cu ei. Pentru Numele și Împărăția lui Isus se putea transmite mesajul Său în cele mai îndepărtate locuri. Sau puteau fi ajutați oameni care trec prin situații delicate de viață.
La ce ne ajută încă o statuie mai mare, în vreme ce Isus este tot mai mic în inimile noastre? Ce creștin serios se poate imagina în brațele lui Isus din Polonia, în timp ce el are nevoie de brațele lui Isus cel Adevărat? Oare poate un monument să producă altceva decât o uimire estetică? Să fie rațiunile comerciale atât de puternice, chiar și în cazul imaginii lui Isus?
Sunt trist la gândul că – prin mass-media – atâția ochi au fost ațintiți la Isus. Din nefericire, nu la Isus al Scripturii, ci al respectivului preot-constructor. Un simbol gigant pe un fond extrem de șubred. Un creștinism al ochilor și al senzațiilor exterioare. Nu cred că aici ar trebui căutată soluția. Europa se adâncește în apostazie, dar ridicăm statui tot mai înalte. Ce bine ar fi dacă ne-am ridica inimile noastre la El, prin credință. Să ne ajute Dumnezeu!
Păcatul preotului Sylwester Zawadzki,nu este că a cheltuit banii,altfel decât ar fi trebuit,ci că se iubeşte pe sine şi nu pe Isus,care poate să-l mântuiască.Dacă L-ar fi iubit,cu un litru de nard,multe lacrimi de căinţă şi o smerire profundă,ar declanşa aptrecierea Domnului.Este adevărat ca nu şi a oamenilor.Gânduri multe de pocăinţă.
Da, aveți dreptate.
Egolatria a făcut și încă va face multe victime.
Mulțumesc de comentariu.