„Un indicator pentru starea literaturii române”

U

Expresia îi aparține lui Nicolae Manolescu și se referă la premiul Cartea Anului, înițiat în anul 2002. De atunci încoace – spune criticul – comisia se străduiește să premieze diferite genuri literare și să încurajeze textele cu adevărat calitative. Concurența e strânsă – cum a fost și anul acesta – ceea ce e îmbucurător. Înseamnnă că lucrurile se mișcă.

Anul acesta premiul a fost obținut de Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste, scrisă de Andrei Pleșu. Iată mai jos un fragment din discursul d-lui Manolescu cu ocazia decernării.

Andrei Pleşu şi-a păstrat un spirit foarte liber, cu nişte comentarii foarte interesante, bazate pe o bibliografie înspăimântătoare. Nu sute, nu mii, nu zeci de mii. Sunt probabil sute de mii de comentarii ale parabolelor din Biblie din Noul Testament, pe puţin, iar el a cunoscut o bună parte, într-o mare bibliotecă germană. Cu o asemenea bibliografie pe cap ţi se încurcă limba în gură. Ce mai poţi să spui când despre fiecare cuvânt de acolo s-au scris zeci şi sute de mii de pagini? Ei, a reuşit să spună şi culmea este că unele din ele sunt chiar ale lui. Vorbesc de comentarii. Cu o asemenea bibliografie, să mai ai şi tu o părere, asta mi se pare extraordinar. În plus, este farmecul extraordinar al scrisului lui. Este un stilist de primă mână. Cartea nu are nimic dintr-un studiu de specialitate (…) Parabolele sunt luate ca nişte depozite de înţelepciune milenară şi povestite cu întrebări. Oare ce vrea să spună aici? Dar nu spune asta, spune altceva. Dar de ce nu spune asta? Sunt nişte poveşti, de fapt, parabolele. El spune parabolele care, până la urmă, duc la adevăr, adevărul care nu se spune ca la filosofi, în mod abstract, ci se spun nişte poveşti extraordinare, citite de două mii şi atâţia de ani de toată lumea şi comentate, tot aşa, de toată lumea.

Am citit și alte recenzii, majoritatea la superlativ. Zilele astea voi intra în posesia cărții. Abia aștept. Îmi doresc să revin cât mai repede cu o recenzie. Pe necitite cred că e o apariție editorială binevenită. Un neteolog de profesie ne invită să ne înfruptăm din parabolele noutestamentale. Asocierea între subiect și un autor atât de îndrăgit este de bun augur. Superb și demn de apreciat.

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.