Un gând bun despre Yitzhak Rabin

U

La 4 noiembrie 1995, într-o atmosferă extrem de încărcată, Yitzhak Rabin a fost asasinat. Se întâmpla la un an după ce primise Premiul Nobel pentru Pace, iar artizanul acestui gest era un evreu extremist. În opinia ucigașului, Rabin era mult prea tolerant față de paletinieni. Îl considera un trădator al intereselor naționale, în loc să aprecieze eforturile pe care acesta le făcea pentru a menține echilibrul. Cu atât mai mult, Nobelul fusese o victorie incontestabilă a păcii și toleranței venită dintr-o zonă atât de fierbinte.

Rabin s-a născut în 1922 la Ierusalim. Tatăl său era din Ucraina, mama din Belarus, ceea ce face din fostul prim-ministrul israelian un personaj aparte. Înaintașii săi au și ei o istorie tumultoasă de viață, cu bătălii pe mai multe fronturi ideologice.

În lupta sa pentru stabilitate în Orientul Mijlociu, a avut o serie întreagă de întrevederi cu liderii palestinieni. Desigur că s-a folosit de sprijinul american (în special de administrația Clinton), iar fotografia ce însoțește aceste eseu o dovedește. Întâlnirea cu Yasser Arafat a fost memorabilă, chiar dacă acordurile au fost încălcate ulterior. Până și asasinarea sa a avut loc în cadrul unei manifestații pentru pace. Merită să-l amintim într-o astfel de zi!

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.