Destinul Sfântului Augustin, așa cum l-a schițat el însuși în excepționala sa autobiografie, este un destin exemplar, căci pornește de la o tinerețe petrecăreață și desfrânată, trece prin erezia maniheismului, erezie de oameni subțiri, erezie de esteți rafinați, trece apoi la ucenicie pe lângă Ambrozie de Milan, suferă influența pietății feminine a mamei sale Monica și ajunge în fine la o spectaculoasă înflorire teoretică și luptă practică pentru menținerea creștinismului chiar în patria sa de origine, Africa de Nord (Tunisia de astăzi). Scrisori, predici, tratate, broșuri, eseuri – un fluviu neîncetat de lucrări. (…) Augustin a reflectat mai bine ca nimeni altul despre teoria grației divine ca ajutor și îndemnare a omului. Realizările mari ale lui Augustin sunt teoria binelui și răului, precum și întemeierea teologică a persoanei umane, a individului față de Dumnezeu și cu istoria.
(Virgil Nemoianu, în Jocurile divinității, Polirom, Iași, 2000 – p. 37)
Ce rău nu am pus eu în faptele mele? Şi dacă nu în fapte, în cuvintele mele? Sau dacă nu în cuvinte, în voinţa mea? Tu însă, Doamne, eşti bun şi îndurător; măsurând cu privirea adâncimea morţii mele, tu ai secătuit cu mâna ta dreaptă hăul stricăciunii din fundul inimii mele.
Augustin ( Confesiuni, Cartea a-IX-a, capitolul I )
Superb. Mulțumim!