Un Adam și-o Evă, nu altfel!

U

homo

Deși pare simplist, n-am alt argument mai logic. Toți susținătorii homosexualilor – ca să nu mai spunem de homosexualii înșiși – ar face bine să-și aducă aminte acest detaliu. Mecanismele Creației gravitează în jurul unui cuplu heterosexual. Dacă lucrurile n-ar fi stat așa, înseamnă că Adam – la ivirea Evei – n-ar fi trebuit să exclame: „Iată, în sfârșit…”. Ar fi trebuit să se lamenteze, să revendice încă unul ca el și să-L acuze pe Dumnezeu de eroare.

Bucuria primului bărbat, compatibilitatea primei femei și potrivirea dintre ei nu fac decât să consfințească acest gen de relație. Dimpreună urmau să înfrângă demonul singurătății, dar și să perpetueze specia care să umple pământul. Dezlipindu-se de tot ce-a fost înainte, ameliorând o seamă de diferențe dintre ei, primul cuplu începea să devină familie. Capacitatea soților de-a deveni „un singur trup” era o taină și o îndestulare exclusiv heterosexuală, iar de atunci încoace principiul nu s-a schimbat deloc.

Să mai adăugăm referiri directe și indirecte la sodomie – atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. Homosexualitatea este asociată în Biblie cu cetatea Sodomei – un fel de epicentru al acestui fenomen în acele vremuri. Ultima carte a Scripturii – Apocalipsa – îi plasează pe homosexuali afară din Împărăția lui Dumnezeu, niciodată înăuntru. Dar știu, aceste referiri trebuie mai întâi crezute și apoi asumate. Lumea din jur e însă prea indiferentă în fața unor asemenea adevăruri și, cu toate acestea, ele trebuie rostite mereu.

Adam nu ducea lipsă de încă un Adam. Nici Eva nu-și dorea să întâlnească încă o Evă. Fuziunea dintre ei a fost deplină tocmai pentru că erau de sexe diferite, chiar dacă mai sunt și alte amănunte care ar putea fi aduse în discuție. Totuși, potrivit revelației și științei, diferența de ordin fiziologic este fundamentul primar al unei relații conjugale. Tot ce cade în afara acestei norme este o sfidare flagrantă la adresa lui Dumnezeu. Cum am putea consimți vreodată la așa ceva?!

Nu-i urâm pe homosexuali. Dimpotrivă, manifestăm compasiune sinceră pentru o asemenea deviație. Credem pentru ei în bunăvoința și puterea lui Dumnezeu. Credem în acea schimbare miraculoasă pe care doar Cel Preaînalt o poate realiza. Ne rugăm pentru o lume mai bună, mai atentă la legile lui Dumnezeu, dar nu putem fi niciodată de acord cu astfel de lucruri.

comentariu

Lasă un răspuns la SandaTulics Anulează răspunsul

  • Nu cred c-a putut urî mai mult satana ceva decât ambianța,dragostea dintre Adam si Eva! Așa s-a apropiat de gard și a început..ademenirea… care era planul de distrugere a minunatei lucrări creatoare.
    Acolo și-a propus să aducă și batjocora peste lucrarea lui Dumnezeu sugerându-le celor doi prin păcat că ”pot fi parteneri, conviețuitori și ”strigător la cer!” familie de același sex!
    Victimele întunericului își strigă”dragostea sub curcubeul furat!?împroșcând cu mizeriile iadului în imaginea imaculată a ceea ce este prima celulă socială-familia dintre un bărbat și o femeie ,binecuvântată de Dumnezeu.

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.