După ce au petrecut multă vreme împreună, compozitorul i-a mărturisit părintelui că nu se mai spovedise de mulți ani, însă că ar vrea să-și deschidă acum inima înaintea lui. Atunci când s-a încheiat spovedania și s-a rostit ultimul cuvânt de iertare a păcatelor, Chopin și-a cuprins confesorul cu ambele brațe și a strigat: „Minunat! Minunat!”
Părintele Jelowicki își va aminti mai târziu: „Am trăit atunci o bucurie inexprimabilă amestecată cu o neliniște e nedescris. Cum să primesc acest suflet prețios pentru a-l da lui Dumnezeu? Am căzut în genunchi și m-am rugat lui Dumnezeu tu toată puterea credinței mele: «Tu, Doamne, primește-l!». „Crezi?” – l-am întrebat.
- Cred
- Așa cum te-a învățat mama ta?
- Așa cum m-a învățat mama.
Și s-a spovedit cu șiroaie de lacrimi.”
Părintele a scris, de asemenea: „Din acel moment a devenit un sfânt. Lupta cu moartea începuse și a durat patru zile. În ciuda suferințelor, răbdarea, credința în Dumnezeu, chiar credința cu bucurie nu l-au părăsit niciodată, până la ultima suflare. Era foarte fericit și spunea că este fericit. În mijlocul unor suferințe cumplite, arăta doar bucurie extatică, doar iubirea înduioșătoare a lui Dumnezeu, recunoștința că l-am adus înapoi către Dumnezeu, nemulțumirea față de lume și lucrurile sale și o dorință pentru o moarte grabnică. Și-a binecuvântat prietenii și când, după ceea ce a părut a fi o ultimă criză, s-a văzut înconjurat de o mulțime de oameni care îi umpleau camera zi și noapte, m-a întrebat: «De ce nu se roagă?» La aceste cuvinte, toți au căzut în genunchi, chiar și protestanții s-au alăturat rugăciunilor pentru cel aflat pe patul de moarte. Zi și noapte m-a ținut de mână și nu m-a lăsat să plec de lângă el. «Nu, n-o să mă lași în clipa cea din urmă», spunea aplecându-se pe pieptul meu ca un copil care se ascunde la sânul mamei când simte un pericol.”Din cele adresate celor prezenți și care au rămas consemnate, devine clar că Chopin avusese parte de o schimbare spirituală. Când un medic a venit să-l consoleze, compozitorul a spus: „Dumnezeu îi face omului o favoare rar atunci cînd i Se descoperă în clipa apropierii morții; iar mie îmi arată acest har. Nu mă deranja.” Mai târziu, le-a zis medicilor: „Lăsați-mă să mor. Nu mă mai țineți mult în această lume a exilului. Lăsați-mă să mor. De ce îmi prelungiți viața, când eu am renunțat la toate lucrurile și Dumnezeu mi-a luminat sufletul? Dumnezeu mă cheamă, de ce să mă trageți înapoi?”
(Din Viața spirituală a marilor compozitori de muzică clasică, de Patrick Kavanaugh)