
În micul trup omenesc (a spus Hristofor), asemeni soarelui într-o picătură de apă, se reflectă nemărginita înţelepciune a lui Dumnezeu. Fiecare organ a fost gândit până în cel din urmă detaliu. Inima, de pildă, hrăneşte tot corpul cu sânge, şi în ea, cum se spune, sunt concentrate simţămintele noastre, uite de ce este ea apărată cu nădejde de coaste. Dinţii mărunţesc şi de-asta sunt din os tare, limba recunoaşte gustul, şi de-asta e moale şi poroasă ca un burete, urechea e făcută în formă de scoică, să prindă sunetele care zboară. De altminteri, urechile clăpăuge (Hristofor şi-a trecut degetul pe urechea lui Arseni) sunt semnul vorbelor de clacă. Dar mai e şi urechea interioară, care nu se vede. Ea duce sunetele de la urechea exterioară la creier, şi creierul preface sunetele în vorbă. La creier merg şi venele de la ochi şi tot creierul preface literele în cuvinte. El e împăratul întregului corp şi se află cel mai sus, fiindcă dintre toate făpturile pământeşti doar omul e raţional şi vertical. Gândirea lui incorporală, aflându-se în corp, se înalţă la ceruri şi atinge perfecţiunea acestei lumi. Spiritul reprezintă ochii sufletului. Când ochii ăştia se vatămă, sufletul ajunge orb.
Ce e acela suflet, a întrebat Arseni.
Este ce insuflă Dumnezeu în trup, e ceea ce ne deosebeşte de pietre şi de plante. Sufletul ne face vii, Arseni. Îl asemăn cu flacăra ce iese dintr-o lumânare pământească, dar care nu e de natură pământească, ea tinde să se înalţe la stihiile de aceeeaşi natură cu ea.”
(Fragment din Laur. Un roman neistoric, de Evgeni Vodolazkin, Humanitas, București, 2014.
aceeeaşi